ATENTAT în Pakistan: Cel puţin 20 de militari au fost ucişi şi alţi 30 răniţi

Explozia unei bombe la trecerea unui convoi militar a provocat moartea a cel puţin 20 de soldaţi şi rănirea altor 30, duminică, în nord-vestul Pakistanului, au anunţat autorităţile.
Iulian Tudor
19 ian. 2014, 09:20
ATENTAT în Pakistan: Cel puţin 20 de militari au fost ucişi şi alţi 30 răniţi

Principala mişcare rebelă din ţară, Mişcarea Talibanilor din Pakistan (TTP), a revendicat atentatul.

„Revendicăm responsabilitatea atentatului, în cadrul luptei noastre împotriva unui sistem laic”, a declarat prin telefon Shahidullah Shahid, un purtător de cuvânt al TTP, dintr-un loc necunoscut.

„Vom desfăşura şi alte atacuri de acest fel pe viitor”, a adăugat el.

Atentatul s-a produs în oraşul Bannu din nord-vestul ţării, în apropiere de zona tribală Waziristanul de Nord, fief al talibanilor, afgani şi pakistanezi, şi al altor grupări islamiste armate legate de Al-Qaida.

„Explozia s-a produs în apropierea unui vehicul din convoi, provocând moartea a 20 de soldaţi şi rănirea altor 30”, a declarat pentru AFP un oficial de rang înalt din cadrul forţelor de securitate.

„Încercăm să aflăm natura exploziei şi să ştim dacă este vorba despre o mină artizanală sau despre un atentat sinucigaş”, a adăugat el.

Convoiul „se pregătea să plece către oraşul Ramzak, din Waziristanul de Nord, când s-a produs drama”, a precizat oficialul citat.

Bannu a fost teatrul mai multor atacuri împotriva forţelor de securitate în trecut.

Trupele pakistaneze luptă de mai mulţi ani împotriva unei insurecţii în zonele tribale muntoase pe care Washingtonul le consideră o ascunzătoare a talibanilor şi rebelilor ce au legături cu Al-Qaida, de unde pregătesc atacuri împotriva ţărilor occidentale şi a Afganistanului.

Creată în 2007, Tehreek-e-Taliban Pakistan (TTP), o grupare islamistă armată care a jurat credinţă Al-Qaida şi mollahului Omar, liderul talibanilor afgani, a comis sute de atacuri în ultimii ani în ţară, în special în nord-vest.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Avem fazele eliminatorii de la Cupa Mondială: 16-imi, optimi, sferturi, semifinale, LIVE UPDATE după fiecare rezultat din grupe
Capital.ro
Radare și camere e-SIGUR în 2026: când expiră amenzile și ce spune legea
Playtech.ro
Planta de interior super rezistentă care absoarbe căldura și răcorește aerul din casa vara. Mulţi spanioli şi italieni o au
Adevarul
Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Calcule pentru românii care vor să cumpere vechime în muncă pentru pensie, în 2026. Cât va costa după majorarea salariului minim
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?