BARACK OBAMA, declaraţia cu care a şocat lumea

Barack Obama a apreciat că fumatul canabisului nu este mai periculos decât consumul de alcool, dar consideră că aceasta este "o idee proastă", potrivit unor fragmente dintr-un interviu exclusiv oferit revistei The New Yorker, publicat în ediţia de duminică.
Alina Costache
20 ian. 2014, 08:37
BARACK OBAMA, declaraţia cu care a şocat lumea

BARACK OBAMA şi-a exprimat totodată regretul faţă de faptul că tineri provenind din cadrul unor minorităţi sărace din ţara sa sunt mai susceptibili să fie condamnaţi la închisoare pentru că au fumat iarbă decât tinerii din mediile bogate.

„După cum s-a dezvăluit, am fumat iarbă atunci când eram tânăr şi consider acest lucru un obicei prost şi un viciu, nu foarte diferit de cel de a fuma ţigări, pe care l-am avut de când eram tânăr şi până la o vârstă înaintată a vieţii mele de adult”, a spus Obama, potrivit revistei.

„Nu cred că este mai periculos decât alcoolul”, a adăugat el.

Preşedintele a precizat că le-a avertizat pe cele două fiice ale sale, Sasha şi Malia, că „este o idee proastă, o pierdere de timp şi nu prea sănătoasă” să fumezi canabis.

În opinia lui Obama, „tinerii din clasa medie nu ajung la închisoare pentru că au fumat iarbă, însă copii săraci da”.

„Iar copiii de origine afro-americană şi hispanică sunt mai adesea mai săraci şi au mai puţine şanse să aibă resursele şi susţinerea necesare pentru a evita pedepse foarte severe şi nemeritate”, a mai spus preşedintele american.

El a salutat decizia recentă a statelor Colorado şi Washington de a legaliza marijuana, adăugând că „este important pentru o societate să nu se confrunte cu o situaţie în care o mare parte a oamenilor a încălcat, la un moment sau altul, legea, iar doar o mică parte este pedepsită pentru acest lucru”.

Însă „cei care afirmă că legalizarea (consumului de) marijuana este panaceul şi că acest lucru va soluţiona toate problemele sociale, cred că probabil exagerează”, a mai apreciat şeful statului american.

Marijuana utilizată în scopuri medicale este autorizată în 19 state americane.

„Dar cred că, atunci când este vorba despre droguri mai dure, acest lucru dăunează grav sănătăţii consumatorilor, iar costurile sociale sunt importante”, a adăugat Barack Obama.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT