Declaraţie de război: „Haosul se va întinde în tot Orientul Mijlociu”

Bashar al-Assad a avertizat, într-un interviu pentru AFP, că, dacă ţara sa va pierde lupta împotriva rebeliunii, haosul se va întinde în tot Orientul Mijlociu. "Dacă Siria pierde această bătălie, va însemna că haosul se va întinde în toată regiunea Orientului Mijlociu", a afirmat liderul sirian.
Alina Costache
20 ian. 2014, 12:18
Declaraţie de război:

Bashar al-Assad a atenţionat că războiul împotriva rebelilor va fi de lungă durată, chiar dacă au fost înregistrate progrese în această privinţă. „Putem spune că realizăm progrese în lupta antiteroristă, dar aceasta nu înseamnă că victoria este iminentă. O astfel de bătălie este complicată, ea nu este uşoară şi cere mult timp”, a spus Bashar al-Assad, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Totodată, preşedintele Assad a susţinut că forţele regimului său nu au comis ”niciun masacru” de la începutul războiului, acuzându-i în schimb pe rebeli de comiterea ”peste tot” de crime împotriva civililor. ”Statul sirian îi apără pe civili. Secvenţele video şi fotografiile confirmă că sunt terorişti care comit masacre. Nu există niciun document care să probeze că guvernul sirian ar fi comis (astfel de crime) de la începutul crizei şi până în prezent’, a dat asigurări preşedintele sirian.

În interviul pentru agenţia de presă franceză, preşedintele Assad a acuzat Franţa, care susţine rebeliunea din Siria, de a fi devenit o ţară ‘vasală’ Qatarului şi Arabiei Saudite în schimbul ‘petrodolarilor’. ‘Franţa a devenit o ţară vasală care execută politica Arabiei Saudite şi Qatarului. Cum pot petrodolarii să-i facă pe anumiţi responsabili occidentali, în special din Franţa, să schimbe principiile Revoluţiei franceze pentru câteva miliarde de dolari ?’, a mai declarat liderul de la Damasc.

Referindu-se la apropiata conferinţă de pace internaţională asupra Siriei, aşa-numita Geneva-2, ce urmează să înceapă miercuri în Elveţia, preşedintele Assad a apreciat că prioritatea acestei reuniuni trebuie să fie lupta împotriva terorismului în ţara sa.

”Conferinţa de la Geneva trebuie să aibă rezultate clare privind lupta împotriva terorismului (…), aceasta ar fi decizia, rezultatul cel mai important al conferinţei. Orice rezultat politic care nu va cuprinde lupta împotriva terorismului nu va avea nicio valoare”, a mai spus Bashar al-Assad în interviul acordat AFP.

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a anunţat, într-un interviu exclusiv acordat Agence France Presse, că există „şanse puternice” să candideze pentru un nou mandat, în iunie, şi a exclus faptul că va încredinţa conducerea unui viitor guvern vreunui opozant.


DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Totul a fost ținut secret! Conducătorul din SuperLigă ar putea prelua o echipă din prima ligă poloneză: „Buget 9,5 milioane €, 40 de milioane € băgați în stadionul nou”. Exclusiv
Capital.ro
Se schimbă regulile pe piața muncii din Germania. Ce urmează pentru românii care lucrează la marile companii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte