EUROVISION 2014: România participă în partea a doua a celei de-a doua semifinale

EUROVISION 2014: România va participa în partea a doua a celei de-a doua semifinale la Eurovision Song Contest 2014, care se va desfăşura la Copenhaga, potrivit unui comunicat emis de către reprezentanţii Societăţii Române de Televiziune (SRTv).
Alina Costache
20 ian. 2014, 16:16
EUROVISION 2014: România participă în partea a doua a celei de-a doua semifinale

EUROVISION 2014: Luni, la 15.00 (ora României), la Copenhaga, oraşul care va găzdui Eurovision Song Contest din acest an, a avut loc tragerea la sorţi pentru împărţirea ţărilor participante în cele două semifinale ale competiţiei. Piesa care va reprezenta România la Eurovision 2014 va fi ascultată în partea a doua a celei de-a doua semifinale a concursului, la fel ca şi anul trecut. 

Împărţirea ţărilor participante pe semifinale este următoarea: Semifinala 1 – prima parte: Suedia, Albania, Islanda, Rusia, Letonia, Azerbaidjan, Armenia şi Estonia; Semifinala 1 – partea a doua: Belgia, Ungaria, Moldova, Muntenegru, San Marino, Portugalia, Ucraina şi Olanda; Semifinala 2 – prima parte: Norvegia, Israel, Georgia, Austria, Lituania, Polonia, Malta; Semifinala 2 – partea a doua: Macedonia, Finlanda, Irlanda, România, Slovenia, Belarus, Grecia şi Elveţia.

Citeşte şi: EUROVISION 2014: OVI şi Paula Seling au lansat o piesă cu care vor să câştige Eurovision 2014

Dintre ţările calificate direct în finală (ţara gazdă – Danemarca, respectiv Italia, Franţa, Spania, Germania, Marea Britanie), în prima semifinală vor vota Spania, Franţa şi Danemarca, iar în cea de-a doua semifinală, Germania, Italia şi Marea Britanie.

În ceea ce priveşte selecţia naţională din România, cei care doresc să participe la Eurovision în acest an pot să se înscrie până pe 14 februarie. Etapa de înscrieri a început din 15 ianuarie. Detalii despre concurs şi Regulamentul oficial al competiţiei pot fi găsite pe eurovision.tvr.ro.

Între 19 şi 20 februarie va avea loc preselecţia (un juriu de specialitate va audia piesele înscrise în concurs), iar pe 20 februarie vor fi anunţate cele maximum 12 melodii finaliste.

Pe 1 martie va avea loc selecţia naţională a Eurovision, în care va fi aleasă melodia câştigătoare, în cadrul unul spectacol televizat, cu public.

Concursul cântecului european Eurovision se va desfăşura în acest an la Copenhaga (Danamarca), pe 6, 8 şi 10 mai.

Cezar Ouatu, reprezentantul României la Eurovision 2013, s-a clasat pe locul al 13-lea în concursul a cărui finală a avut loc, în luna mai, la Malmö Arena (Suedia). Cezar a participat la Eurovision 2013 cu piesa „It’s My Life” (muzică şi versuri Cristian Faur).

EUROVISION: Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este „Tornero”, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT