Anchetă la o familie din Iaşi, după ce o fetiţă a fost snopită în bătaie de concubinul mamei

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi şi poliţiştii ieşeni anchetează o familie după ce fiica acestora a fost adusă la spital cu o mână fracturată şi leziuni cranio-cerebrale.
Iulian Tudor
20 ian. 2014, 18:22
Anchetă la o familie din Iaşi, după ce o fetiţă a fost snopită în bătaie de concubinul mamei

Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi, a declarat că luni a fost demarată o anchetă după ce copilul a fost adus sâmbătă la spital cu mai multe răni şi vânătăi, potrivit Agerpres.

Între Angela Vieriu, în vârstă de 46 de ani, şi concubinul acestuia, Georgel Baciu, de 57 de ani, a izbucnit o discuţie. La un moment dat, femeia a fost bătută sub privirile copilului lor, o fată în vârstă de 10 ani. Copilul a încercat să aplaneze conflictul, însă a fost agresat la rândul său.

Din cauza rănilor suferite, fata a fost transportată la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria”, unde medicii au constatat că aceasta a suferit o fractură a mâinii, multiple contuzii la nivelul feţei şi traumatism cranian.

La internare, în timpul investigaţiilor medicale, femeia a spus medicilor că fiica sa a căzut pe scări.

CITEŞTE ŞI: Copil de doi ani şi jumătate, lovit în cap cu un par de concubinul mamei

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Theo Rose, reacție după ce a fost acuzată că-și ascunde copilul de camerele de filmare: „Nu l-am pus să stea cu spatele”
Fanatik.ro
Gigi Becali, veste mare de la sfătuitorul său: „Mirel Rădoi s-ar întoarce la FCSB!”
Capital.ro
Bani în plus la pensie. Românii pot avea perioade recunoscute fără să fi plătit contribuții. Ce spune legea
Playtech.ro
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție, care este explicaţia
Adevarul
Decizia radicală a unei profesoare după mai bine de 20 de ani în învățământ: „Risc să pierd mult mai mult decât un loc de muncă”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
EL este stomatologul din Timișoara găsit ÎMPUȘCAT în ca... Vezi mai mult
iamsport.ro
Legenda Stelei îl contrează pe Gică Popescu: ”Unde te-ai ascuns, băi, băiatule?”
MediaFlux
Horoscop 17 septembrie 2026. O zi cu surprize de proporții! Unii nativi primesc o veste mult așteptată, iar alții pot da lovitura la bani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte