Trupul studentei moarte în accident a fost ridicat de Armată. Trupul lui Iovan va fi ridicat de familie

Trupul studentei de 23 de ani care a murit în urma accidentului aviatic a fost preluat, marţi, de reprezentanţi ai Armatei, urmând să fie transportat la Bucureşti, iar trupul pilotului Adrian Iovan urmează să fie ridicat de membrii familiei, a anunţat Gheorghe Vieru, şeful Serviciului de Medicină Legală Alba.
Filip Stan
21 ian. 2014, 16:04
Trupul studentei moarte în accident a fost ridicat de Armată. Trupul lui Iovan va fi ridicat de familie

Şeful Serviciului de Medicină Legală (SML) Alba, doctorul Gheorghe Vieru, a declarat agenţiei Mediafax că trupul tinerei care a murit în urma accidentului de avion din Munţii Apuseni a fost preluat, marţi după-amiază, de reprezentanţii Armatei şi este transportat la Bucureşti cu un camion de la o unitate militară din Alba Iulia.

Vieru a spus că trupul pilotului Adrian Iovan a rămas la Serviciul de Medicină Legală Alba şi ar urma să fie ridicat, cel mai probabil miercuri, de către reprezentanţii familiei.

Din ce mi-au comunicat colegii, o rudă a pilotului s-a interesat de procedura legală privind ridicarea trupului acestuia, însă nu a anunţat când va veni după acesta„, a declarat şeful SML Alba.

El a precizat că Serviciul de Medicină Legală Alba a realizat certificatele medico-legale pentru cele două persoane decedate, iar la locul decesului a fost menţionată comuna Horea, judeţul Alba. Vieru a adăugat că Primăria din Horea va trebui să înregistreze cele două decese şi să elibereze apoi aparţinătorilor certificatele de deces.

Am luat legătura cu echipa de cercetare şi mi s-a comunicat că locul accidentului a fost identificat de GPS ca fiind în Alba, pe raza comunei Horea„, a mai spus Vieru.

Trupul neînsufleţit al Aureliei Ion va fi depus, cel mai probabil, miercuri, la capela Spitalului Militar din Capitală.

Aurelia Ion avea 23 de ani, era ofiţer-student în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti şi făcea un stagiu de pregătire la Spitalul Fundeni.

Legiştii care au realizat, marţi, necropsiile în cazul celor două persoane decedate în accidentul aviatic au stabilit că pilotul Adrian Iovan a murit în urma unui şoc traumatic, combinat cu un şoc hipotermic, iar în cazul studentei decesul a fost cauzat de şoc hipotermic, combinat cu tulburări de respiraţie.

Şeful Serviciului de Medicină Legală Alba declara că primele primele rezultate ale necropsiilor arată că pilotul Adrian Iovan a murit în urma unui şoc traumatic provocat de fracturi la picioare şi fracturi costele multiple, combinat cu şoc hipotermic.

Vezi şi Accident AVION: primele IMAGINI după prăbuşirea avionului VIDEO

Cazurile sunt deosebite. La pilot cauza morţii este un şoc traumatic, combinat cu un şoc hipotermic, şocul traumatic provocat de fracturi ale membrelor inferioare şi fracturi costale multiple. În cazul fetei, mecanismul morţii este de şoc hipotermic, combinat cu tulburări de dinamică respiratorie, ca urmare a unui traumatism„, a spus Vieru.

Potrivit acestuia, în cazul pilotului nu se poate stabili cu certitudine ora decesului, iar în cazul fetei momentul decesului este cu mai puţin de 12 ore în urmă.

Citeşte şi Mărturii cutremurătoare de la locul tragediei din Apuseni: Victimele aveau lacrimile îngheţate pe faţă VIDEO

Întrebat dacă ar fi putut fi salvaţi, Vieru a răspuns că acest lucru este foarte greu de stabilit.

Greu de spus, pentru că nu avem toate datele şi de laborator, ca să ne confirme diagnosticul macroscopic (…) Noi o să extindem investigaţiile şi o să avem date mai precise„, a afirmat el.

Întrebat dacă cele două victime au avut hemoragie internă, el a spus că doar în cazul pilotului „s-a descoperit un hemotorace de 200 de mililitri„.

Vezi şi Ultima postare pe Facebook a lui Adrian Iovan! Vezi ce a scris pilotul cu 24 de ore înainte să moară

Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

Citeşte şi Coincidenţă stranie: Accidentul aviatic din Apuseni, asemănător cu cel dintr-un episod al „Anatomiei lui Grey”

La bord se aflau patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor -, o studentă şi doi membri ai echipajului de zbor – pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu.

Echipa medicală din avion mergea la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral, a declarat, pentru Mediafax, dr. Victor Zota, coordonator de transplant.

Epava avionului şi victimele au fost găsite de un pădurar, după o căutare de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici. În zona unde a aterizat forţat avionul a fost trimis şi un elicopter de la SMURD Mureş, însă acesta a fost nevoit să se retragă, din cauza ceţii.

Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.

Toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi şi traumatisme, au fost internate la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă, ultimii doi răniţi fiind aduşi la UPU Cluj marţi dimineaţă, în jurul orei 4.30.

Medicul Radu Zamfir a fost externat pe propria răspundere, marţi după-amiază, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Cluj, ajungând în Capitală la bordul unui avion de linie. Ulterior, medicul a susţinut o conferinţă de presă la Institutul Fundeni, el spunând că datorită lui Adrian Iovan sunt cinci oameni în viaţă, după ce aeronava a intrat în ceaţă, a pierdut înălţime, a pierdut un motor şi apoi „ne-am recules”.

DailyBusiness
Adolescenții români care învață să fie responsabili și se angajează pe timpul verii. Ce vor să-și cumpere cu banii câștigați
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, devastatoare la Paris! A făcut furori cu rochia aleasă – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Diana Șucu, reacție șocantă la adresa tinerilor prezenți la Beach Please: „Mi-e dor de Ceaușescu!”. Apoi, a șters postarea!
Capital.ro
Călin Georgescu e furios. Lovitura mârșavă la care nu s-a așteptat: Nimeni să nu mai fie înșelat!
Playtech.ro
Furtuni violente în România. Grindina a devastat gospodăriile, iar temperaturile au scăzut drastic în doar câteva minute
DailyBusiness
Lene pe bani publici: bugetarii din România, codașii Europei la productivitate, arată un STUDIU al Uniunii Europene
Adevarul
Povestea cutremurătoare a minorelor forțate să devină mirese. România, alături de Afganistan, India și Yemen, printre țările unde fetele se căsătoresc înainte de majorat
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Marea împăcare între Casa Regală și Prințul Harry
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Nici că-i pasă de gura lumii. Georgina a postat imagini din vacanța cu Cristiano Ronaldo, la câteva zile după scandalul absenței de la funeraliile lui Diogo Jota
kanald.ro
Accident mortal în Arad! Două persoane și-au pierdut viața, iar alte patru sunt rănite: „Ce nenorocire i-a lovit pe acești oameni”
Cancan.ro
România, lovită de un fenomen periculos în săptămâna 14-20 iulie 2025. ANM, avertizare de ultimă oră!
Playsport.ro
Cum a ajuns un brașovean să fie găsit mumificat în propria casă. Timp de 6 ani, nimeni nu l-a căutat
Capital.ro
Cristela Georgescu a făcut totul public. Ce i s-a întâmplat: Mă aștepta la marginea pădurii...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Apariție electrizantă a Andreei Bălan. Imagini cu iubita lui Victor Cornea, în costum de baie
stirilekanald.ro
Ce a spus presupusul criminal al Andei unor oameni, pe stradă. Declarații înfiorătoare: "A spus că are treabă cu..." Unde a fost văzut la cinci zile de la crimă
Camelia Patrascanu, horoscop pana pe 18 iulie 2025. Patru zodii sunt favorizate de astre, se deschid noi drumuri
MediaFlux
Haine cu aer condiționat. Alimentarea se face cu panouri solare ultra subțiri
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Grafenul, arma secretă a tranziției energetice: România pregătește revenirea unei resurse uitate