Cancerul poate fi prevenit dacă evităm câţiva factori de risc. Vezi care sunt aceştia

Institutul Naţional al Cancerului (INC) din Franţa estimează că aproximativ o treime dintre cancere ar putea fi evitate, dacă s-ar pune accentul pe prevenţie. Cum? Prin eliminarea câtorva factori de risc cunoscuţi.
Alina Costache
23 ian. 2014, 11:35
Cancerul poate fi prevenit dacă evităm câţiva factori de risc. Vezi care sunt aceştia

Tabagism. Este principalul factor de risc evitabil. Riscul este stabilit pentru fumătorii activi, dar mai ales pentru cei pasivi. Ţigara este responsabilă de 90% dintre cancerele pulmonare, a peste 50% dintre cancerele cavităţii bucale, laringelui, faringelui, esofagului, potrivit jurnalul.ro.

Exces de alcool. Consumul exagerat de alcool contribuie la apariţia cancerelor cavitătii bucale, laringelui, faringelui, esofagului, ficatului, colonului, rectului şi mamar. S-a dovedit că riscul de cancer creşte odată cu creşterea dozei de alcool. Evident, la fel de importante sunt cantitatea, dar şi calitatea alcoolului băut.

Expunere la radiaţii UV. Prin reducerea expunerii la UV putem să ne protejăm de cancerele pielii. Se ştie că, în ultimii 30 de ani, a crescut foarte mult numărul pacienţilor cu melanom, formă de cancer direct influenţată de expunerea excesivă la razele ultraviolete (UV).

Infecţii. Unele virusuri şi bacterii pot fi implicate în apariţia unor cancere. Potrivit Centrului Internaţional de Cercetarea Cancerului, aproape 7% dintre cancerele diagnosticate în ţările dezvoltate ar fi de orgine infecţioasă.

Substanţe chimice la locul de muncă. Periculos este că multe dintre cancerele depistate după vârsta de 40 de ani sunt o consecinţa a expunerii prelungite la factorii chimici la locul de muncă. Este vorba de persoane între 20 şi 40 de ani care nu dau importanţă faptului că multe elemente chimice se acumulează în organism şi sunt la orginea multor forme severe de cancer.

CITEŞTE ŞI: România este pe PRIMUL loc în Europa la decesele provocate de CANCERUL DE COL UTERIN

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„A apus sclavagismul, iar banii nu întotdeauna primează” – Marcel Pușcaș, editorial exploziv după umilirea FCSB la Craiova
Capital.ro
Pensii 2026. Muncești și plătești contribuții, dar nu primești aceste puncte. Regula din Legea pensiilor
Playtech.ro
O nouă taxă pentru coletele de pe Temu și Shein. Ce vor plăti românii de la 1 noiembrie
Adevarul
Plaja unică din Europa unde femeile și bărbații nu au voie să stea împreună: un zid de 74 de metri îi separă de peste un secol
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicodim Nechita, un îndrăgit preot din Botoșani, a fost găsit fără suflare în casa parohială
iamsport.ro
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
MediaFlux
Exclusiv George Simion, aniversare de șapte stele „acasă” la Gruia Stoica. Petrecere de zile mare într-o locație ascunsă | Foto și Video Paparazzi  
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte