Atenţie! Consumul de alcool poate afecta grav sănătatea pe timp de iarnă

O vorbă din popor spune că atunci când afară este frig o tărie te mai încălzește. Nu numai că nu este adevărat, dar consumarea alcoolului pe timp rece poate dăuna grav sănătății, explică medicii.
Iulian Tudor
27 ian. 2014, 11:26
Atenţie! Consumul de alcool poate afecta grav sănătatea pe timp de iarnă

Consumarea alcoolului pe timp rece poate afecta grav sănătatea, scrie cugetliber.ro. Medicii de la urgențe se confruntă în această perioadă cu cazuri de oameni căzuți în stradă tocmai din cauza consumului de alcool.

„În fiecare an, ne confruntăm cu astfel de cazuri care vin în urgenţă ca urmare a consumului exagerat de alcool. De cele mai multe ori, aceste persoane sunt găsite zăcând în stradă, cu hipotermie şi chiar cu traumatisme uşoare, tocmai din cauza faptului că preferă să nu respecte recomandările medicale, adică să nu bea pe o vreme ca aceasta. De altfel, mesajul clar al cadrelor medicale este că, în această perioadă, să nu se consume deloc alcool, pentru că acesta nu încălzeşte, ci dimpotrivă, poate agrava afecţiunile deja existente sau poate declanşa o serie de complicaţii extrem de severe”, explică dr. Rodica Tudoran, şefa Secţiei de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa. 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Dinamo l-a ofertat pe Ionuț Chirilă! Ce i-a transmis tehnicianul lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Prețurile tuturor alimentelor din magazine ar putea fi plafonate. Florin Barbu: Vom face o analiză la Guvern. Adrian Negrescu: Soluția pe termen lung nu poate fi plafonarea
Playtech.ro
Cât valorează salariul minim în România și Bulgaria. Diferențele dintre banii încasați și costul vieții
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT