Un bărbat şi fiul său, rătăciţi în pădure, au fost salvaţi de la îngheţ

Un bărbat şi fiul său de 9 ani, rătăciţi duminică seara într-o pădure din apropierea municipiului Sfântu Gheorghe, au fost salvaţi de la îngheţ de poliţişti.
Iulian Tudor
27 ian. 2014, 10:41

Prefectul judeţului Covasna, Dumitru Marinescu, a declarat luni că cei doi porniseră din comuna Vâlcele după lăsarea serii, în jurul orei 20.00, şi intenţionau să ajungă pe jos în municipiul Sfântu Gheorghe, aflat la o distanţă de aproape opt kilometri, potrivit Agerpres.

VEZI ŞI: Cadavrul unui bărbat, găsit la malul mării

Pentru a scurta drumul, aceştia au luat-o prin pădure, dar, la un moment dat, bărbatul s-a împiedicat şi şi-a fracturat piciorul. El a sunat la 112 şi a fost găsit de poliţişti după aproape o oră de căutare, la o distanţă de aproximativ un kilometru de liziera pădurii.

Cei doi au fost aduşi la Sfântu Gheorghe, iar bărbatul a fost internat în spital, urmând să fie supus unei operaţii chirurgicale, a mai spus prefectul Dumitru Marinescu.

CITEŞTE ŞI: Un om al străzii a fost găsit MORT de poliţiştii bucureşteni

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
NU Muhar e primul căpitan la FCSB! Anunțul lui Mihai Stoica
Capital.ro
Ora de iarnă 2026 în România. Când se dau ceasurile înapoi în octombrie. Impactul asupra organismului și țările care nu mai schimbă ora
Playtech.ro
Ce calorifere trebuie aerisite primele într-o casă. Ordinea care te ajută să elimini aerul din instalație
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
MediaFlux
Anunțul momentului pentru 9,6 milioane de români! Veste privind pensiile de la ASF. Creștere de aproape 40%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte