RELU FENECHIU află pe 30 ianuarie sentinţa în Dosarul Transformatorul. Judecătorii au rămas în pronunţare

RELU FENECHIU mai are de aşteptat două zile pentru a afla verdictul judecătorilor în Dosarul Transformatorul. Completul de cinci judecători al instanţei supreme amânase pentru marţi judecarea dosarului "Transformatorul", după ce avocaţii lui Relu şi Lucian Fenechiu au arătat că aceştia nu au putut să se prezinte luni, din cauza vremii. Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anunţa joi, 30 ianuarie, sentinţa în acest dosar, în care fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu a fost condamnat anterior la 5 ani de închisoare.  
Filip Stan
28 ian. 2014, 20:22
RELU FENECHIU află pe 30 ianuarie sentinţa în Dosarul Transformatorul. Judecătorii au rămas în pronunţare

RELU FENECHIU a luat pentru ultima oară cuvântul în faţa judecătorilor de la instanţa supremă, marţi seară, prilej cu care le-a transmis magistraţilor că nu se consideră vinovat şi că este victima unor confuzii create inclusiv de avocaţii săi, care au depus prea târziu documente menite să-i dovedească nevinovăţia.

„Sper sa am parte de un proces drept. Am facut multe legi la viata mea. Atunci cand firma mea a vandut acele transformatoare, atunci Electrica a considerat ca e o investitie si licitatia s-a facut de Electrica la sediul SISE. SISE era ca un intermediar. (…) Domnii avocati au creat confuzii, fiecare avocat mi s-a parut ca a zis altceva. Studiati fotografiile: unele transformatoare sunt fotografiate din mai multe unghiuri numai sa se vada numele Laroca. Eu am vandut doardoua transformatoare. Va garantez ca NU cele fotografiate sunt cele de la noi. Eu am vandut piese, nu transformatoare intregi”, a explicat Relu Fenechiu.

Fostul ministru a comentat şi acuzaţiile procurorilor potrivit cărora firma sa şi a fratelui său a vândut piese vechi la preţ de piese noi: „Avem un sistem energetic facut pe sistemul Electroputere Craiova in anii ’40. Avem probleme pentru ca nu gasim piese vechi. Daca se strica o piesa de la un Mercedes vechi, o inlocuiti cu o cutie de viteze tot de acelasi tip vechi, nu cu una moderna. A spune ca am vandut fier vechi la pret de nou cand s-au folosit toate piesele, mi se pare exagerat”.

„Fabricile de stat aveau propriile statii de transformare. Cand privatii au cumparat fabricile le-au transformat in mall-uri, blocuri. De acolo cumparam transformatoarele pentru ca privatii nu aveau nevoie de transformatoare la mall-uri si blocuri. Eu am platit tot prin banca. Nu se poate plati nimic niciodata unei firme fantoma prin banca. Produsele stau in stoc din 2007 pana acum nevandute pentru ca le e frica oamenilor alora sa le vanda din cauza DNA”, a mai spus Relu Fenechiu.

Fostul ministru a făcut trimitere şi la familia sa şi la cele ale celorlalte persoane judecate în acest dosar. „Sunt om dincolo de faptul ca sunt politician. Am si eu familie acasa. Sunt 6 oameni care risca sa ajunga la puscarie. Va implor, analizati probele cum trebuie! Am facut o fotografie cu transformatorul pe care eu le-am vandut, cu un om langa, e cat jumatate din camera asta. DNA face o comparatie cu un transformator diferit, mult mai mic, si spune ca am vandut un purice la pret de elefant! Ma doare sa intru in puscarie ca au depus avocatii documente prea tarziu la instanta de fond. Va rog sa luati in considerare acele documente. Cand am vazut ca am fost condamnat, am inceput sa caut documente si am gasit enorm de multe. Am gasit peste 80 la suta dintre ele. Sunt daramat. Am vrut sa fac lucruri bune, dar am vrut sa fiu vertical. Eu si fratele meu suntem singuri la parinti, au 75 de ani, am avut 8 operatii in ultimii ani, cancer si pe cord deschis. Am un copil de 5 ani si unul la facultate care imi da mesaje mereu. Acesti oameni nu au nicio vina ca au facut afaceri cu mine. Va rog sa judecati corect, chiar daca nu da bine, nici pentru MCV”, a mai spus Relu Fenechiu în ultimul cuvânt luat în faţa magistraţilor.

Magistraţii din completul care judecă în recurs dosarul „Transformatorul” au ascultat, luni, pledoariile finale, însă la instanţă nu s-au prezentat decât doi dintre cei şase inculpaţi.

Avocaţii lui Relu şi Lucian Fenechiu au anunţat instanţa că aceştia au încercat de mai multe ori să plece din Iaşi pentru a se prezenta la termenul de luni al procesului, dar nu au putut ajunge la Bucureşti din cauza vremii.

Într-un scurt schimb de replici, avocatul lui Relu Fenechiu i-a prezentat preşedintelui completului, judecătorul Livia Stanciu, un extras de pe pagina oficială a CNADNR, ca justificare la faptul că drumurile sunt blocate, context în care magistratul i-a replicat că s-a uitat pe acelaşi site şi a constatat că drumurile naţionale sunt deblocate.

În final, Completul de cinci judecători a stabilit ca procesul să se reia marţi, la ora 13.00, când acuzarea şi apărarea vor expune pledoariile finale în acest dosar.

La termenul din 16 ianuarie, judecătorii instanţei supreme au respins cererile apărării lui Relu Fenechiu privind efectuarea unor noi expertize în dosarul „Transformatorul”, însă i-au permis acestuia să depună o expertiză extrajudiciară făcută la cererea sa, stabilind ca procesul să continue, cu pledoariile finale, în 27 ianuarie.

RELU FENECHIU: dosarul l-a costat postul de minstru al Transporturilor

În 12 iulie 2013, Relu Fenechiu, atunci ministru al Transporturilor, a fost condamnat de instanţa supremă, în dosarul „Transformatorul”, la cinci ani de închisoare cu executare şi trei ani interzicerea unor drepturi, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

La aceeaşi pedeapsă au fost condamnaţi fratele ministrului Transporturilor, Lucian Fenechiu, şi Mihai Bogdan Damian.

Ioan Turbatu, director general al SISEE Moldova în perioada 2002-2004, şi Ion Mărghidan, director general al Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova în perioada 2004-2005, au fost condamnaţi la câte şase ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă calificată.

Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002-2005, a primit o pedeapsă de şapte ani de închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea unor drepturi, pentru abuz în serviciu în formă calificată.

Instanţa a mai dispus ca cei şase inculpaţi să plătească, în solidar, 6.327.390 lei, reprezentând daune materiale către SISEE Moldova. Potrivit deciziei instanţei, pentru Ioan Turbatu, limita răspunderii civile solidare este de 3.343.838,04 lei, iar pentru Ion Mărghidan, de 3.063.138,40 (2.091.753,40 + 971.385) lei.

Decizia a fost atacată cu recurs la Completul de cinci judecători al instanţei supreme, care va da o decizie definitivă în această cauză.

În urma deciziei de condamnare, Relu Fenechiu a demisionat din funcţia de ministru al Transporturilor.

RELU FENECHIU ŞI AFACEREA „TRANSFORMATORUL”

Deputatul PNL Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, în dosarul cunoscut ca „Transformatorul”, fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.

Fratele acestuia, Lucian Fenechiu, şi Mihai Bogdan Damian, asociat unic şi administrator la SC Euro Plus SRL Iaşi şi acţionar al SC Fene Grup SA, au fost acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.

Procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată şi pe Ioan Turbatu, pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, Ion Mărghidan şi Petru Andronache, ambii pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată.

Potrivit DNA, pe lângă achiziţiile normale de echipamente şi piese de schimb, în perioada 2002 – 2005, SISEE Moldova a realizat şi achiziţii de la un grup de patru firme – SC La Rocca SRL, SC Tehnorom SRL, SC Fene Grup SA şi SC Euro Plus SRL – fără să respecte prevederile legislaţiei cu privire la achiziţiile publice, în condiţii de favorizare a acestor firme, de la care s-au cumpărat, la preţuri de produse noi, transformatoare şi întreruptoare uzate şi vechi, fabricate în anii 1970 – 1980.

RELU FENECHIU, prejudiciu de 7,5 milioane de lei

Totodată, procurorii au arătat că 99,98 la sută dintre produsele respective au rămas permanent în stocul SISEE Moldova, devenind în final achiziţii de produse vechi, folosite, fără justificare economică, inutile şi cauzatoare de prejudicii bugetului societăţii, făcute cu scopul de a favoriza firmele ce le livrau.

Potrivit rechizitoriului, prejudiciul total este de 7.529.594,1 lei (6.327.390 de lei plus TVA) şi reprezintă valoarea echipamentelor necorespunzătoare achiziţionate. Prejudiciul este rezultatul a 46 acte materiale, derulate în perioada 2002 – 2005, fiecare act material însemnând o achiziţie publică efectuată de SISEE Moldova de la firmele SC La Rocca SRL, SC Fene Grup SA, SC Euro Plus SRL şi SC Tehnorom SRL.

Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice „Electrica Serv” SA – SISE Electrica Moldova s-a constituit parte civilă în această cauză, pentru suma reprezentând valoarea prejudiciului.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Luptă acerbă pentru salvarea de la retrogradare. Toate calculele înaintea ultimei etape din play-out-ul SuperLigii
Capital.ro
Preț carburanți 12 mai 2026. Motorina se ieftinește pentru a cincea zi la rând. Unde găsești cea mai ieftină benzină și motorină din România
Playtech.ro
Biciclete prinse de ţeava de gaz de pe casa scării. Cum încalcă românii care stau la bloc legea, se dau amenzi mari
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Marius Dorin Mihălcică, tată a doi copii, s-a stins din viață la doar 51 de ani: „Drum lin către stele, Marius!”
iamsport.ro
Totul pentru transferul la FCSB! A început să plângă în fața patronului: ”Vreau și eu!”
MediaFlux
Horoscop 12 mai. Alertă Lunară pentru cei 12 nativi. Ce se întâmplă în casa zodiilor
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi