Traficul feroviar, blocat de vremea rea: O linie ferată închisă, peste 200 de trenuri anulate

Linia de cale ferată Bucureşti Sud - Olteniţa, gestionată de Transferoviar Grup, este închisă joi, din cauza zăpezii, 234 de trenuri sunt anulate, iar pe 15 linii sunt restricţii de circulaţie, unele trenuri ajungând la Bucureşti cu întârzieri mari, potrivit companiei CFR Călători.
Iulian Tudor
30 ian. 2014, 08:35
Traficul feroviar, blocat de vremea rea: O linie ferată închisă, peste 200 de trenuri anulate

Circulaţia este închisă pe linia de cale ferată Bucureşti Sud – Olteniţa, personalul Transferoviar Călători intervenind pentru deszăpezire.

Au fost anulate 234 de trenuri, iar pe 15 linii sunt restricţii de trafic, din cauza vântului puternic şi a sulurilor de zăpadă, potrivit companiei CFR Călători. Astfel, se circulă cu restricţii pe liniile Brăila – Făurei-Buzău, Bucureşti Nord – Constanţa, Chiajna – Vîrteju, Chitila – Piteşti, Făurei – Ţăndărei, Fierbinţi – Urziceni – Tecuci, Mărăşeşti – Tecuci-Barbosi, Mizil – Buzău fir 2, Piatra Olt – Piteşti, Ploieşti Sud-Urziceni, Râmnicu Sărat – Focşani fir 2, Roşiori Nord – Zimnicea, Săruleşti – Fundulea fir 2, Urziceni – Slobozia şi Vereşti – Leorda. Pe aceste linii este interzisă circulaţia trenurilor formate din automotoare, echipele de intervenţie acţionând cu utilaje.

VEZI AICI SITUAŢIA TRANSPORTURILOR FEROVIARE

Circulaţia feroviară în sud-estul ţării se desfăşoară, în continuare, în condiţii meteorologice dificile, fiind necesară intervenţia permanentă cu pluguri şi personal pentru deszăpezirea liniilor şi a instalaţiilor de cale. În prezent nu sunt trenuri CFR Călători blocate în trafic, a precizat sursa citată.

Pe magistrala Bucureşti – Constanţa, trenurile circulă tractate cu locomotive Diesel, zăpada de pe linii fiind îndepărtată cu pluguri.

CFR Călători a precizat că, din cauza ninsorii abundente şi a vântului puternic, atât trenurile care sosesc în Bucureşti din zonele aflate sub avertizare meteorologică, cât şi cele care pleacă din Capitală pot avea întârzieri majore.

Pasagerii sunt sfătuiţi să se informeze despre condiţiile meteo şi să apeleze telefonic Gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească. Numerele de telefon de la staţiile CFR, la care pasagerii pot cere informaţii sunt publicate pe cfrcalatori.ro, la secţiunea Info Utile/Informaţii Telefonice.

Reprezentanţii companiei feroviare au precizat că cei care doresc să renunţe la călătorie vor primi contravaloarea biletelor pentru traseul neefectuat.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Ei sunt cei doi români care au murit în incendiul devastator din Elveția. Unul dintre ei era tatăl unei fetițe
Fanatik.ro
Marius Șumudică – Gigi Becali, discuție despre tactica FCSB: „Bine, mă, știi tu mai bine?”
Capital.ro
Dan Suciu, BNR, despre scumpirile din septembrie: este imposibil să controlăm aceste prețuri
Playtech.ro
În ce țări se vorbește limba română și unde are statut de limbă oficială. Unele sunt la mii de kilometri de România
Adevarul
„Nu se mai întorc cu adevărat acasă. Acea lume a dispărut”. Tinerii germani care au în grijă moștenirea sașilor plecați din Transilvania
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreea este tânăra înjunghiată de fostul iubit, subofițer ISU. Gestul care l-a scos din minți pe bărbatul de 25 de ani
iamsport.ro
Prunea șterge pe jos cu MM Stoica și cu 2 jucători de la FCSB: ”E total depășit, nu mai merge doar să latri la TV și să faci circ, trebuie să muncești!”
MediaFlux
Cardul de sănătate, înlocuit de cartea de identitate electronică. Anunțul CNAS pentru pacienți si clinici
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat