170 de militari continuă misiunile din zonele afectate de viscol

Aproximativ 170 de militari ai Ministerului Apărării Naţionale (MApN) continuă misiunile în zonele afectate de căderile de ninsoare.
Iulian Tudor
30 ian. 2014, 09:08
170 de militari continuă misiunile din zonele afectate de viscol

Acţiunile de deszăpezire se desfăşoară, în prezent, în judeţul Buzău – în oraşele Buzău şi Râmnicu-Sărat, dar şi pe comunicaţia Râmnicu-Sărat – Brăila, în judeţul Brăila – în localităţile Făurei şi Scorţaru Nou, şi în judeţul Vâlcea – în localităţile Glăvile, Budeşti, Galicea, Olanu, Drăgoeşti şi Stoileşti, potrivit unui comunicat emis de MApN.

În zonele aflate încă sub coduri de avertizare meteorologică, Ministerul Apărării Naţionale dispune de peste 5.800 militari cu circa 930 de mijloace tehnice, iar în zonele adiacente de aproape 2.200 militari şi 270 de mijloace tehnice.

În cursul nopţii, militarii Batalionului 3 Geniu au intervenit pentru salvarea unei persoane vârstnice, cu afecţiuni medicale, din satul Gecia, judeţul Buzău. Aceasta a fost preluată cu un autovehicul militar pe şenile de la o autosanitară ISU blocată în zăpadă şi transportată la o salvare SMURD.

Tot azi-noapte, militari ai Forţelor Navale şi Diviziei 2 Infanterie au salvat 20 de persoane care se aflau într-un microbuz înzăpezit între localităţile Gura Dobrogei şi Mihai Viteazu, judeţul Constanţa, pe care le-au transportat, împreună cu alte persoane sinistrate din localităţile Lumina şi Cogealac, la sediul primăriilor de pe traseu. Pe DN 22, între Constanţa, Lumina şi Tariverde, continuă acţiunea de salvare a vieţilor persoanelor aflate în autovehiculele blocate pe şosea.

În localităţile Vâlcele şi Brădeanu, din judeţul Buzău, şi în municipiul Brăila, militarii transportă şi distribuie alimente persoanelor aflate în dificultate, iar la Boboc, judeţul Buzău, continuă deszăpezirea locuinţelor populaţiei.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
NU Muhar e primul căpitan la FCSB! Anunțul lui Mihai Stoica
Capital.ro
Ora de iarnă 2026 în România. Când se dau ceasurile înapoi în octombrie. Impactul asupra organismului și țările care nu mai schimbă ora
Playtech.ro
Ce calorifere trebuie aerisite primele într-o casă. Ordinea care te ajută să elimini aerul din instalație
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
MediaFlux
Anunțul momentului pentru 9,6 milioane de români! Veste privind pensiile de la ASF. Creștere de aproape 40%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte