Descoperire uimitoare: Cum poţi afla dacă eşti aproape de moarte

Timpul de reacţie al unei persoane în momentul în care este pusă în faţa unor situaţii noi ar putea determina câţi ani urmează să mai trăiască aceasta, potrivit unui nou studiu.
Filip Stan
31 ian. 2014, 14:57
Descoperire uimitoare: Cum poţi afla dacă eşti aproape de moarte

În studiul publicat în revista Plos One, cercetătorii de la University College London şi University of Edinburgh au analizat informaţiile de la peste 5.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 20 şi 59 de ani, colectate ca parte a Studiului Naţional de Examinare a Sănătăţii şi a Nutriţiei din Statele Unite ale Americii, citat de huffingtonpost.com.

La începutul studiului, în anii 1990, s-au măsurat timpii de reacţie ai participanţilor. Sarcina era simplă: aceştia trebuiau să apese un buton de fiecare dată când o imagine apărea pe ecranul computerului. În următorii 15 ani, participanţii au fost supravegheaţi pentru a se înregistra câţi au murit şi câţi au supravieţuit în această perioadă.

În total, 378 de persoane (7,4%) dintre participanţi au murit, dar în cazul acelora care au înregistrat timpi de reacţie mai lenţi, riscul de a muri a fost cu 25% mai mare – indiferent de cauze -, în comparaţie cu aceia care au avut timpi medii de reacţie. S-a ajuns la această concluzie, după ce, cercetătorii au evaluat vârsta, sexul, apartenenţa etnică, profilul socio-economic şi factorii de viaţă ai participanţilor.

Autorul studiului Gareth Hagger-Johnson a declarat, într-un comunicat de presă, că un simplu test de reacţii în perioadă adultă poate prezice, indiferent de vârstă, sex şi alţi factori, rata de supravieţuire a unei persoane.

„Timpul de reacţie ar putea indica cât de bine funcţionează sistemul nostru nervos şi alte sisteme din organism. Persoanele care răspund, în mod frecvent, cu greu, noilor informaţii ar putea experimenta probleme care le intensifică riscul unei morţi precoce”, a declarat acesta.

„În viitor, am putea fi capabili să folosim timpii de reacţie pentru a monitoriza starea de sănătate şi supravieţuire. În prezent, un stil de viaţă sănătos este cel mai bun lucru pe care îl pot face oamenii pentru a trăi mai mult”, a completat Gareth Hagger-Johnson.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Cum a ajuns Ionuț Luțu omul de încredere al lui Gigi Becali. Șapte povești memorabile despre relația lor
Capital.ro
UPDATE Atac armat în Polonia. Cel puțin cinci morți și aproximativ 12 răniți în centrul orașului Cracovia
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT