Băsescu: Obiectivul nostru este să intrăm în zona euro în 2018 sau 2019

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri că obiectivul României este să intre în zona euro în 2018 sau 2019, transmite Agerpres.
Filip Stan
31 ian. 2014, 15:10
Băsescu: Obiectivul nostru este să intrăm în zona euro în 2018 sau 2019

‘Obiectivul nostru este să intrăm în zona euro în 2018 sau 2019. Cu certitudine criteriile de la Maastricht vor fi îndeplinite anul acesta. Ce realizăm însă? Realizăm faptul că economia de stat care încă nu a fost privatizată, şi aceasta reprezintă aproape 45% din economia românească, nu este la un nivel de competitivitate suficient şi atunci vom declanşa, au şi fost declanşate operaţiuni de privatizare a marilor companii de stat din energie, din transporturi. Apropo, am fi foarte interesaţi dacă, spre exemplu, Deutsche Bank ar privi către licitaţia care se organizează pentru privatizarea celei mai mari companii de transport feroviar din România, CRF Marfă. Vom privatiza marile companii de stat, pentru că ni se pare că aici este cheia creşterii competitivităţii sectorului de stat. De aceea, ne propunem ca obiectiv 2018-2019, chiar dacă în 2014 vom îndeplini cele cinci criterii de la Maastricht’, a spus şeful statului, la Berlin, într-o conferinţă de presă.

El a subliniat că România a îndeplinit trei dintre cele cinci criterii de la Maastricht, arătând că anul acesta vor fi îndeplinite şi celelalte două.

Băsescu a arătat că pentru aderarea la euro o economie competitivă este obligatorie.

Şeful statului efectuează vineri o vizită de lucru în Germania.

VEZI SI:

Traian Băsescu: Nu putem fi competitivi până când sectorul de stat nu se diminuează

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Cum a ajuns Ionuț Luțu omul de încredere al lui Gigi Becali. Șapte povești memorabile despre relația lor
Capital.ro
UPDATE Atac armat în Polonia. Cel puțin cinci morți și aproximativ 12 răniți în centrul orașului Cracovia
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT