Patru grefieri, trimişi în judecată pentru înşelăciune, după ce au decontat ilegal peste 60.000 lei

Patru grefieri de la două instanţe din Buzău au fost trimişi în judecată pentru înşelăciune şi fals în declaraţii, fiind acuzaţi că şi-au stabilit fictiv domiciliile în alte localităţi decât cele unde se află sediul instanţelor ca să deconteze cheltuieli de transport, prejudiciul depăşind 60.000 lei.
Iulian Tudor
03 feb. 2014, 19:30
Patru grefieri, trimişi în judecată pentru înşelăciune, după ce au decontat ilegal peste 60.000 lei

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii Parchetului Curţii de Apel Ploieşti i-au trimis în judecată pe Mioara Teodorescu, Liliana Stănciulescu, Elisabeta Crăciunoiu şi Alin Cătălin Frigea, grefieri la Tribunalul Buzău şi Judecătoria Pogoanele, din judeţul Buzău, acuzaţi de înşelăciune şi fals în declaraţii, potrivit Mediafax.

Conform procurorilor, cei patru inculpaţi, angajaţi în cadrul Tribunalului Buzău, respectiv Judecătoria Pogoanele, în calitate de personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti – grefieri, şi-au stabilit în mod fictiv reşedinţele în alte localităţi pentru a beneficia de decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi localitatea unde se află sediul unităţii, decontare prevăzută prin lege şi de care beneficiază personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea.

În perioada septembrie 2012 – septembrie 2013, grefierul Mioara Teodorescu a solicitat şi obţinut decontarea ilegală a contravalorii cheltuielilor de transport lunar, prin declararea unei rute de transport fictive între Slobozia şi Buzău, în sumă de 19.516 lei.

Potrivit structurii organizatorice a Tribunalului Buzău, publicată pe portalul instanţelor de judecată, Mioara Teodorescu deţine funcţia de prim grefier în cadrul secţiei penale a Tribunalului Buzău.

Pe aceeaşi rută a declarat că face naveta şi Liliana Stănciulescu, aceasta obţinând decontarea ilegală a contravalorii cheltuielilor de transport în sumă de 17.620 lei, pentru perioada septembrie 2012 – iulie 2013. Liliana Stănciulescu este grefier la seclia civilă a Tribunalului Buzău.

Grefierul Elisabeta Crăciunoiu de la Tribunalul Buzău a solicitat şi obţinut decontarea ilegală a contravalorii cheltuielilor de transport în valoare de 10.135 lei pentru perioada octombrie 2012 – septembrie 2013 declarând că face naveta între localitatea Calvini şi Buzău, în timp ce grefierul Alin Cătălin Frigea de la Judecătoria Pogoanele, a solicitat şi obţinut decontarea ilegală a contravalorii cheltuielilor de transport în valoare de 13.309 lei pentru perioada septembrie 2012 – septembrie 2013, prin declararea unei rute de transport fictive, între Băicoi şi Pogoanele.

Prejudiciul total adus bugetului de stat a fost calculat la 60.580 lei, susţin anchetatorii, Tribunalul Buzău constituindu-se parte civilă în cauză cu această sumă. Dosarul va fi judecat la secţia penală a Judecătoriei Ploieşti.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Cine este sportiva care i-a înnebunit pe fani cu formele ei. Imaginile cu superba blondă în costum de baie s-au viralizat
Capital.ro
FMI avertizează asupra riscurilor economice globale. Guvernele, îndemnate să păstreze stabilitatea fiscală și să se pregătească pentru noi șocuri
Playtech.ro
Regula pe care mulți au uitat-o după școală. Când se scrie „niciun” legat
Adevarul
„Să te ia dracu, Putin!”. Revolta comercianților care și-au pierdut afacerile în urma atacului cu drone al ucrainenilor din Moscova
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
”Azi ar fi putut juca la orice echipă de top!”. Victor Becali a numit fostul mare fotbalist român pe care îl consideră ”ignorat”
MediaFlux
Gina Pistol, siluetă de supermodel în costum de baie! Imaginea din vacanța din Italia care i-a lăsat pe fani fără cuvinte
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România