Fostul şef al IPJ Suceava, trimis în judecată într-un alt dosar

Procurorii DNA Suceava au dispus trimiterea în judecată a lui Ioan-Nicuşor Todiruţ, la data faptelor şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava având gradul profesional de comisar-şef, pentru două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Iulian Tudor
04 feb. 2014, 10:00
Fostul şef al IPJ Suceava, trimis în judecată într-un alt dosar

În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei: Alexa-Dumitru Teodorovici, la data faptelor şeful Serviciului Logistic din IPJ Suceava, având grad profesional de comisar-şef, Nicolai Vranău, administrator, asociat şi director general la SC Geomold SA, Gheorghe Licurici, expert evaluator autorizat ANEVAR, şi Emilia Bedrule, registrator-şef la OCPI Suceava, potrivit Agerpres.

În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în februarie 2006, inculpatul Todiruţ a dispus şi a iniţiat activităţi privind achiziţia Sediului Poliţiei mun. Câmpulung Moldovenesc, în condiţiile în care această achiziţie nu era inclusă în programul anual de achiziţii al IPJ Suceava şi nici în lista obiectivelor de investiţii.

DNA precizează că nu exista vreun acord sau vreo promisiune din partea MAI şi IGPR de alocare a unor sume de bani pentru această achiziţie.

„Imobilul, care se afla într-o stare de depreciere de 45% şi era proprietatea SC Geomold SA, a fost achiziţionat într-o modalitate prin care Ioan Todiruţ a încălcat atât legislaţia privind achiziţiile publice (neexistând o procedură cu reguli de urmat şi cerinţe minime de calificare), cât şi atribuţiile de serviciu (în procesul de achiziţie, de negociere a preţului, angajare bugetară, ordonanţare la plată şi administrare după achiziţie). Pentru obţinerea finanţării achiziţiei, inculpatul a semnat o notă de fundamentare conform căreia a identificat un imobil care corespunde activităţii muncii de poliţie, fără să menţioneze că acesta nu este funcţional, că necesită reparaţii capitale, însă a consemnat dotări inexistente (centrală termică proprie cu combustibil solid etc.) şi caracteristici tehnice nereale”, susţin procurorii.

DNA menţionează că s-a solicitat ordonatorului principal de credite din MAI o sumă de 2.000.000 lei, majorată ulterior, fără ca la acel moment să existe o evaluare făcută de experţi ANEVAR, o estimare tehnică sau o ofertă din partea SC Geomold.

„Practic, preţul pe care IPJ Suceava l-a plătit, respectiv de 2.499.000 lei, a fost stabilit în baza unei înţelegeri dintre Todiruţ şi Vranău. Mai mult, Todiruţ a aprobat propunerea de angajare a cheltuielii şi ordonanţarea de plată, fără ca imobilul în cauză să fie recepţionat faptic la data efectuării plăţii. Ulterior, el nu a dispus măsuri de conservare a clădirii, fapt ce a accentuat starea de degradare a acesteia, ajungând să necesite reparaţii capitale cu o valoare mai mare decât preţul de achiziţie”, se mai arată în comunicat.

Sursa citată subliniază că predarea /primirea imobilului s-a realizat după aproximativ 38 luni de la data la care acesta a intrat în proprietatea statului, perioadă în care Ioan Todiruţ a acceptat ca în imobil să funcţioneze SC Geomold, fără să fie percepută chirie şi fără să fie încheiat un contract de închiriere.

În această perioadă, IPJ Suceava era îndreptăţit să încaseze de la firmă, cu titlu de chirie, suma de aproape 330.000 lei, ceea ce nu s-a întâmplat, mai arată procurorii.

În calitate de şef al Serviciului Logistic IPJ Suceava şi de preşedinte al comisiei de negociere a preţului de vânzare-cumpărare, inculpatul Teodorovici şi-a încălcat atribuţiile de serviciu în procesul de achiziţie a imobilului menţionat, de negociere a preţului, angajare bugetară, ordonanţare la plată şi administrare după achiziţie.

Inculpatul Vranău i-a ajutat pe inculpaţii Todiruţ şi Teodorovici să-şi încalce atribuţiile de serviciu în contextul cumpărării imobilului, obţinând un avantaj patrimonial în valoare de peste 784.000 lei – diferenţa dintre suma încasată de la IPJ Suceava, de 2.499.000 lei şi valoarea reală a imobilului, de 1.440.609 lei şi 328.904 lei – chiria neplătită de firmă, după ce imobilul a devenit proprietatea statului.

Gheorghe Licurici a întocmit, la solicitarea IPJ Suceava, un raport de evaluare prin care a supraevaluat imobilul iar Emilia Bedrule a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 477 mp în favoarea firmei, în condiţiile în care existau piedici legale pentru admiterea cererii şi, în acest fel, a creat bazele întocmirii contractului de vânzare-cumpărare.

Faptele inculpaţilor au contribuit la producerea unui prejudiciu de aproximativ 2,5 milioane lei, în dauna bugetului de stat (alocat MAI), reprezentând valoarea achitată de IPJ Suceava firmei pentru un imobil nefuncţional, neutilizat nici până în prezent şi ale cărui reparaţii şi amenajări estimate la peste 3,1 milioane lei depăşesc preţul achitat vânzătorului şi aproximativ 330.000 lei, în dauna bugetului MAI (aferent veniturilor extrabugetare), reprezentând chiria neîncasată.

Dosarul a fost înaintat spre judecare Curţii de Apel Suceava.

Inculpaţii Todiruţ şi Teodorovici au fost mai trimişi în judecată într-un alt dosar, pentru fapte similare, privind achiziţionarea în condiţii neegale a unui imobil destinat a fi sediul Poliţiei municipiului Suceava.

DailyBusiness
Andra, dezvăluiri despre relația specială pe care o are cu fiica ei. Ritualul peste care Eva nu sare
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Andra și-a sărbătorit ziua de naștere cu Poliția la ușă! Hărțuitorul ei a fost internat la Psihiatrie! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Bebe Mihu, soțul Mariei Dragomiroiu, șochează lumea artistică: taxă la concertele din piețe și la zilele comunelor
Capital.ro
Omul de care se teme Vladimir Putin. Este singurul din lume. Doar el poate opri războiul
Playtech.ro
Moneda românească din anii ’90 pe care se cer 100.000 de lei. Mulţi români cred că nu văd bine preţul, de ce e atât de scumpă
Adevarul
Mihai Călin atacă dur naţionalismul: „Creştinismul nostru naţional e, de fapt, fascism”. Ce spune actorul despre Sergiu Nicolaescu
wowbiz.ro
Primele cuvinte ale tânărului care a agonizat 10 ore în râpa din munții Făgăraș lângă cei 4 prieteni morţi! Declarații sfâșietoare
Evz.ro
Trecerea la ora de iarnă în 2025. Schimbarea vine mai devreme
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Năstase și a Amaliei Năstase s-a pozat la duș
kanald.ro
O tânără de 22 de ani a murit la scurt timp după efectuarea unui CT de rutină. Cum s-a produs tragedia
Cancan.ro
Ce pensie are Valentin Ceaușescu? Greu de crezut cu ce sumă trăiește fiul fostului dictator
iamsport.ro
Gigi Becali, acuzat de un personaj controversat că ar fi pariat împotriva FCSB: ”De asta a pierdut cu Slobozia, a trântit meciul! Știți câți bani a făcut?”
MediaFlux
Cresc amenzile în Codul Rutier 2025. Modificări privind depășirea limitei de viteză
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!