Fane Căpăţână, judecat într-un nou dosar, după ce s-a dat drept poliţist de la Antidrog

Interlopul Fane Căpăţână a fost trimis în judecată într-un nou dosar, pentru înşelăciune, uzurpare de calităţi oficiale şi uz de fals, după ce s-a dat drept poliţist de la Antidrog, el fiind deferit justiţiei, din acest motiv, şi în altă cauză.
Iulian Tudor
04 feb. 2014, 15:24
Fane Căpăţână, judecat într-un nou dosar, după ce s-a dat drept poliţist de la Antidrog

Potrivit anchetatorilor, la 28 decembrie 2013, Ştefan Dinu, zis Fane Căpăţână, aflat în parcarea Complexului Comercial „Dragonul Roşu”, a abordat o persoană căreia i s-a recomandat ca fiind poliţist din structurile Antidrog, arătând o legitimaţie falsă. „În acest context, inculpatul i-a solicitat părţii vătămate C. M. C. să-i arate antebraţele pentru a verifica „dacă se droghează”, cerându-i, totodată, să scoată din buzunare bunurile pe care le avea asupra sa, ocazie cu care i-a sustras suma de 800 de lei”, se arată într-un comunicat de marţi al Parchetului general, potrivit Mediafax.

La 9 ianuarie 2014, Fane Căpăţână a furat 60 de lei de la o altă persoană, abordată tot din postura de „poliţist”, în incinta complexului „Dragonul Roşu”. De această dată, interlopul i-a pretins victimei că trebuie controleze sumele de bani pe care aceasta le strângea pentru o asociaţie umanitară.

Dosarul va fi judecat de Judecătoria Cornetu, cu inculpatul în stare de arest preventiv.

La sfârşitul lunii ianuarie, Fane Căpăţână a fost trimis în judecată şi de procurorii Judecătoriei Sectorului 4, pentru uzurparea de calităţi oficiale şi furt calificat, tot din „postura” de poliţist la Antidrog.

În acest dosar, interlopul este acuzat că la 12 octombrie 2013, în zona Autogării Filaret din Bucureşti, a mers la un autoturism şi i-a spus şoferului că este poliţist de la Antidrog şi că trebuie să-i controleze maşina. Pentru a fi şi mai convingător, interlopul a arătat o legitimaţie falsă, iar apoi, cu ocazia „controlului”, a furat de la şofer 100 de euro şi cartea de identitate.

La 6 martie 2013, Fane Căpăţână a fost eliberat condiţionat din Penitenciarul Bistriţa, unde ispăşea o pedeapsă de şapte ani pentru înşelăciune.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce au făcut Gigi Becali și MM Stoica la pauza meciului FCSB – Corvinul 0-1! Gesturile de la lojă. Galerie foto
Capital.ro
UPDATE Atac armat în Polonia. Cel puțin cinci morți și aproximativ 12 răniți în centrul orașului Cracovia
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT