Alexandru Vişinescu a fost lucrător al SECURITĂŢII, potrivit CAB

Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a fost lucrător al Securităţii comuniste, a decis miercuri Curtea de Apel Bucureşti.
Iulian Tudor
05 feb. 2014, 09:21
Alexandru Vişinescu a fost lucrător al SECURITĂŢII, potrivit CAB

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au admis o cerere a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) privind constatarea calităţii de lucrător al fostei Securităţi în cazul lui Alexandru Vişinescu.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs, potrivit Agerpres.

VEZI ŞI Noi probe în dosarul torţionarului Vişinescu. Alţi şapte deţinuţi politici, UCIŞI în închisoare

În septembrie 2013, Colegiul CNSAS a apreciat că Alexandru Vişinescu, în calitate de angajat al fostei Securităţi, având gradele de locotenent (1952, 1957), locotenent major (1957, 1959), căpitan (1960 – 1963) şi funcţiile de şef Birou Inspecţii – Penitenciarul Jilava (1952), comandant al Penitenciarului Râmnicu – Sărat din cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor (1960 – 1963), a desfăşurat activităţi prin care a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Pe 3 septembrie 2013, Alexandru Vişinescu a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte pentru săvârşirea infracţiunii de genocid. 

„Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus începerea urmăririi penale faţă de Alexandru Vişinescu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de genocid, constând în aceea că în perioada 1956 – 1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a supus colectivitatea reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în Penitenciarul Râmnicu Sărat la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal (lipsa medicamentelor şi a îngrijirii medicale, refuzul de a acorda asistenţă adecvată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv deţinuţilor, condiţii de detenţie inumane, rele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi)”, susţine Parchetul General.

VEZI ŞI Torţionarii şi ucigaşii de la Revoluţie şi mineriade ar putea scăpa de pedeapsă

Alexandru Vişinescu este unul dintre cei 35 de torţionari identificaţi de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Împotriva sa a fost depusă o sesizare penală pentru omor deosebit de grav, el fiind descris de foştii deţinuţi politici drept ‘un individ extrem de crud’.

În urma investigaţiilor desfăşurate, IICCMER a identificat o serie de probe care indică faptul că, în perioada în care lt. col. (r) Alexandru Vişinescu a îndeplinit funcţia de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, 1956-1963, deţinuţii politici au fost supuşi unui regim de detenţie extrem de dur.

Potrivit IICCMER, acesta poate fi calificat drept unul de exterminare, prin raportare la condiţiile inumane de detenţie, care au dus în final la decesul unor deţinuţi politici aflaţi în executarea pedepselor privative de libertate în această închisoare.

Alexandru Vişinescu are 89 de ani şi trăieşte în Bucureşti.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Sorin Căliniuc, bătaie ca în filmele cu Van Damme la PFC 1. De ce a picat lupta cu colosul de 140 kg: „Îl aștept pe MM Stoica”
Capital.ro
Horoscop 22-28 iunie 2026. Zodia care simte sentimente de izolare sau singurătate. Devine din ce în ce mai dificil
Playtech.ro
Ce temperatură trebuie setată la aerul condiționat pentru a evita șocul termic. Greșeala pe care mulți români o fac în timpul caniculei
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Vechimea în muncă se verifică online. Ce trebuie să faci, pas cu pas
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?