Cele două părţi ale Ciprului au ajuns la un acord privind reluarea negocierilor de reunificare

Cele două părţi ale Ciprului, greacă şi turcă, au ajuns la un acord privind elaborarea de ONU a unei foi de parcurs pentru reluarea discuţiilor în vederea reunificării acestei insule din Mediterana, divizată din 1974, a anunţat vineri Preşedinţia Republicii Turce a Ciprului de Nord.
Iulian Tudor
07 feb. 2014, 21:44
Cele două părţi ale Ciprului au ajuns la un acord privind reluarea negocierilor de reunificare

„Cele două părţi ale Ciprului, greacă şi turcă, au convenit la un acord privind elaborarea unei declaraţii comune pentru continuarea negocierilor”, întrerupte în 2012, a anunţat un comunicat al Preşedinţiei Republicii Turce a Ciprului de Nord, nerecunoscută la nivel internaţional, potrivit Mediafax.

„Reluarea procesului de negocieri este prevăzută săptămâna viitoare”, adaugă textul.

În ultimele zile, cele două părţi au făcut progrese în privinţa foii de parcurs.

Discuţiile începute sub egida ONU au fost suspendate de ciprioţii turci în vara lui 2012, când Guvernul ciprioţilor greci, singurul recunoscut de comunitatea internaţională, a preluat Preşedinţia rotativă a Uniunii Europene (UE).

Criza financiară din partea de sud a insulei, care aparţine ciprioţilor greci, a amânat apoi reluarea acestora.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Fostul fotbalist de la Manchester United și Barcelona, acuzații din partea unei iubite. Tânăra susține că este însărcinată cu jucătorul de 31 de ani
Capital.ro
Amendă de 9.000 de lei pentru românii care stau la bloc. Proprietarii de apartamente au nevoie de autorizație
Playtech.ro
Taxa pe care o plăteşti dacă succesiunea nu se face în termen de doi ani. Cheltuielile moştenitorilor
Adevarul
Cum se apără jandarmul care a dat amenda de la Colectiv: „Domnul Rădună ne-a sfidat / Soția a fost căutată la muncă”
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari! Suma intră direct pe card. Cine se bucură de ajutor înainte de Crăciun
iamsport.ro
BREAKING | Transferuri-șoc la Craiova: își vinde titularul și aduce jucătorul dorit insistent de FCSB! Ce alt fotbalist va pleca din Bănie
MediaFlux
Prețuri noi pentru clienții Hidroelectrica. Oferta companiei pentru luna noiembrie
stirilekanald.ro
VIDEO Livratorul sri lankez, lovit și scuipat în Popești-Leordeni, și-a retras plângerea. Tinerii violenți scapă doar cu amendă
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai