ALERTĂ în Bucureşti. O adolescentă de 15 ani a dispărut

O elevă de 15 ani de la Colegiul Naţional "Sf. Sava" a fost dată dispărută după ce nu a mai ajuns miercuri la şcoală. Cercetările în acest caz sunt făcute de poliţiştii Serviciului de investigaţii criminale de la Poliţia Sectorului 5, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliţie.
Filip Stan
13 feb. 2014, 20:54
ALERTĂ în Bucureşti. O adolescentă de 15 ani a dispărut

Tânăra se numeşte Iulia Ionescu şi este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti. Are 15 ani, ochii verzi, părul lung, şaten închis. Iulia a dispărut miercuri, 12 februarie a.c., pe drumul spre şcoală. De la staţia de metrou Eroilor, ea trebuia să ia mijlocul de transport în comun până la Cişmigiu, unde este liceul în care învaţă. De fiecare dată când ajungea la şcoală, Iulia îi trimitea un SMS mamei ei, să o anunţe că e bine. Acel SMS n-a mai venit, astfel că mama a sunat-o, însă telefonul Iuliei, de atunci şi până acum, este închis. Iulia este o elevă olimpică, o fetiţă cuminte şi silitoare, scrie jurnalul.ro.

Mesajul fetei dispărute în Bucureşti: „Merg la mănăstire, îl iubesc pe Iisus”. Familia crede că a fost RĂPITĂ

Eleva ar fi dispărut, miercuri, în jurul orei 12.00.

IULIA IONESCU a dispărut fără urmă. Duhovnicul elevei de la Sf. Sava, audiat de procurori

Dacă aţi văzut-o sau aveţi informaţii ce pot ajuta la găsirea ei, sunaţi imediat la numărul de urgenţă 112 sau adresaţi-vă celei mai apropiate secţii de poliţie.

Citeşte şi IULIA IONESCU pune autorităţile pe jar. Celulă de CRIZĂ la poliţie. Ce detaliu ÎNGRIJORĂTOR s-a descoperit

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Medalia de la ultimul titlu al lui Dinamo se vinde pe internet! Cât costă
Capital.ro
Nicușor Dan, discurs despre starea națiunii: Am considerat util să avem un dialog la sfârșitul crizei politice; noi toți am pierdut mult timp prețios
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru pasagerii Ryanair. Cu cât timp înainte de zbor trebuie să ajungă la aeroport
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România