ZIUA INDRĂGOSTIŢILOR 2014: Cum să ambalezi inimioare de ciocolată cu ajutorul Google

ZIUA INDRĂGOSTIŢILOR. Motorul de căutare Google le urează utilizatorilor săi "La mulţi ani de Ziua îndrăgostiţilor", vineri, printr-un logo special, în care internauţii sunt invitaţi să îşi prepare ciocolata preferată şi să o ambaleze într-o cutie în formă de inimă, pe care să o distribuie apoi pe reţele de socializare.
Daniel Spătaru
13 feb. 2014, 23:43
ZIUA INDRĂGOSTIŢILOR 2014: Cum să ambalezi inimioare de ciocolată cu ajutorul Google

ZIUA INDRĂGOSTIŢILOR. Noul logo interactiv al Google este realizat sub forma unei animaţii, în care un personaj masculin îi oferă iubitei lui o inimă roşie.

„La mulţi ani de Ziua îndrăgostiţilor! Creează ciocolată!” – este mesajul transmis de Google România utilizatorilor săi, vineri, de Valentine’s Day.

Dacă apasă pe inima din centrul logoului Google, utilizatorii intră într-un joc prin intermediul căruia pot să îşi prepare ciocolata preferată, pe care o pot ambala ulterior într-o cutie roşie în formă de inimă. Cutia poate fi distribuită apoi pe reţelele de socializare Google+, Facebook şi Twitter.

Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

ZIUA INDRĂGOSTIŢILOR sau Valentine’s Day este ziua în care, în fiecare an, îndrăgostiţii din toată lumea îşi fac cadouri dintre cele mai diverse, celebrând astfel dragostea care îi leagă, însă această sărbătoare nu a avut dintotdeauna o importanţă deosebită, ci a prins contur odată cu trecerea timpului.

ZIUA INDRĂGOSTIŢILOR Prima atestare a zilei de 14 februarie a fost în anul 498, când trei sfinţi au fost numiţi de papa Gelasius I, data celebrării acestora fiind această zi.

Însă sărbătoarea rămâne asociată cu numele Sfântului Valentin din Roma, care a fost trimis la închisoare pentru că oficia în secret căsătorii pentru soldaţii cărora le era interzis acest lucru. În timp ce se afla în închisoare, el ar fi vindecat-o pe fiica gardianului său, Asterius. Se pare că, înainte de execuţie, i-ar fi trimis acesteia o scrisoare pe care a semnat-o cu „al tău Valentin”, în semn de bun rămas.

ZIUA INDRĂGOSTIŢILOR. Lupercalia, sărbătoare celebrată în Roma antică între 13 şi 15 februarie, reprezintă „strămoşul” Zilei îndrăgostiţilor de astăzi. Această sărbătoare ajuta la purificare şi fertilitate şi implica ritualuri păgâne, inclusiv sacrificarea unei capre şi biciuirea femeilor care îşi doreau să aibă un copil. Interzisă de papa Gelasius I în 494, această sărbătoare a fost înlocuită de Valentine’s Day.

În mitologia romană, Cupidon, fiul lui Venus, este zeul dragostei, iar imaginea sa este asociată cu Ziua îndrăgostiţilor. La naştere, Jupiter a vrut să scape de Cupidon, dar mama sa, Venus, l-a ascuns în pădure, unde acesta a învăţat să folosească arcul pe animale, înainte de a-l folosi pentru a lega destinul oamenilor.

La origine, sărbătoarea care celebrează ZIUA INDRĂGOSTIŢILOR a fost de fapt cea a celibatarilor. Această zi reprezenta o ocazie pentru fetele tinere de a se ascunde pe aleile întunecate ale satului lor, în speranţa de a fi găsite de bărbaţii singuri. Pasul următor era să se căsătorească.

Primele momente când ziua de 14 februarie a devenit una care celebrează dragostea se înregistrează în secolul al XIV-lea, când au apărut primele scrieri de dragoste. Convinşi că 14 februarie este ziua în care păsările se adună, englezii încep să trimită bileţele de dragoste pe care le numesc „My Valentine”. Geoffrey Chaucer menţionează această sărbătoare populară în scrierile sale din 1382.

În Evul Mediu, de Ziua îndrăgostiţilor, atât băieţii, cât şi fetele trăgeau la sorţi un nume dintr-un bol pe care trebuia să îl poarte pe mânecă toată săptămâna următoare.

Prima cutie de bomboane de ciocolată decorată pentru Ziua îndrăgostiţilor a apărut la sfârşitul anilor 1800, iar cel care a venit cu această idee a fost Richard Cadbury, fiul lui John Cadbury, celebrul producător de ciocolată.

O altă curiozitate despre această zi este din epoca medievală, când femeile consumau alimente considerate „bizare” de Ziua îndrăgostiţilor, pentru că, potrivit superstiţiilor, le-ar fi ajutat să-şi viseze viitorul soţ.

De asemenea, în fiecare an, de 14 februarie, în casa Julietei, care se află în Verona, Italia, sunt trimise peste 1.000 de scrisori adresate Julietei Capulet, celebra eroină din opera shakespeariană.

De-a lungul timpului, de ZIUA INDRĂGOSTIŢILOR au fost dăruite o mulţime de cadouri impresionante. De exemplu, în 1557, Diane de Poitiers a primit din partea lui Henric al II-lea proprietatea regală din Chenonceau. De asemenea, în 1631, împăratul Shâh Jahân a construit Taj Mahal pentru soţia sa, Mumtaz Mahal, care a murit după ce a dat naştere celui de-al 14-lea copil.

Totodată, Ziua îndrăgostiţilor este momentul pe care peste 220.000 de persoane îl aleg în fiecare an pentru a cere în căsătorie persoana iubită.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Compania care deține nava scufundată are probleme uriașe cu ANAF. Ce sume se solicită în instanță
Capital.ro
Facturi mai mici la energie pentru clienții Hidroelectrica. Obligație până pe 26 martie. Doar așa pot avea un cost redus
Playtech.ro
Închiderea balcoanelor de la parter. Reguli de care să ţii cont în 2026
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Populația e avertizată să se adăpostească. Mesaj Ro-Alert în țara noastră
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj