Poliţia: Eleva dispărută din Bucureşti nu a fost victima niciunei infracţiuni VIDEO

Reprezentanţii Poliţiei au declarat sâmbătă seară că Iulia Ionescu, eleva dispărută miercuri din Capitală, se află în custodia autorităţilor şi că nu a fost agresată.
Iulian Tudor
15 feb. 2014, 19:03
Poliţia: Eleva dispărută din Bucureşti nu a fost victima niciunei infracţiuni VIDEO

„Minora dispărută pe 12 februarie 2014 este în custodia Poliţiei Române şi se îndreaptă spre Bucureşti. Până pe data de 12 nu au fost obţinute date relevante din care să elucideze cum a dispărut minora. Din dispoziţia vice-premierului Gabriel Oprea, punctul de comandă a fost suplimentat cu specialişti ai Poliţiei Române. Am beneficiat şi de suportul SRI”, a declarat reprezentantul Poliţiei într-o conferinţă de presă.

„În cursul acestei după-amieze, în baza informaţiilor obţinute, am aflat că minora se afla în judeţul Suceava şi o echipă specializată a reuşit să identifice minora, iar în prezent se deplasează cu aceasta către Bucureşti. Minora nu a fost victima niciunei infracţiuni„, a precizat acesta.

„Primul lucuru pe care l-am făcut când am avut certitudinea că minora este în custodia poliţiei, teafără, am informat mama fetiţei. Mama a avut o discuţie telefonică inclusiv cu domnul vice-premieri Gabriel Oprea şi i-a transmis faptul că este în custodia poliţiei, nu a avut probleme şi că va ajunge la Bucureşti. Când va ajunge în Bucureşti, va fi predată familei”, a mai spus reprezentantul poliţiei.

„Fetiţa a colaborat din primul moment cu poliţiştii. În echipă au fost şi poliţişti femei care au ţinut legătura cu fetiţa. A fost cooperantă şi abia aştepta să ajungă acasă la familie”.

Eleva dispărută din Bucureşti a fost găsită de angajaţii CFR într-un tren care venea de la Suceava. Iulia Ionescu, îmbrăcată în haine de călugăriţă, a fost coborâtă din tren la Focşani, pentru ca poliţia să o identifice. În urma verificărilor, Poliţia a anunţat că fata descoperită în tren este Iulia Ionescu, eleva dată dispărută miercuri, şi va fi adusă în Capitală de autorităţi.

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT