Secretarul de stat american: Încălzirea climatică este o armă de distrugere în masă

Secretarul de stat american, John Kerry, aflat într-un turneu în Asia, a lansat un apel duminică la Jakarta comunităţii internaţionale să facă mai mult în lupta contra încălzirii climatice, pe care a calificat-o drept "cea mai mare armă de distrugere în masă".
Cristina Dinu
16 feb. 2014, 14:05
Secretarul de stat american: Încălzirea climatică este o armă de distrugere în masă

Într-un discurs în faţa studenţilor indonezieni, el a avertizat că ţările asiatice apropiate de nivelul mării şi cu ecosisteme bogate sunt în mod deosebit ameninţate de creşterea apelor. Ţările din Asia de Sud-Est sunt în prima linie a schimbării climatice, a spus el, potrivit Agerpres.

Responsabilul american a comparat încălzirea climatică cu alte ameninţări precum terorismul sau proliferarea nucleară, domenii în care naţiunile trebuie să lucreze împreună pentru a face lumea mai sigură.

Într-un sens, schimbarea climatică poate fi considerată ca o altă armă de distrugere în masă, poate arma cea mai terifiantă„, a afirmat John Kerry, vechi apărător înflăcărat al protecţiei mediului.

În atenţia tânărului său auditoriu, el a subliniat că „cei zece ani cei mai călduroşi au fost înregistraţi de la lansarea Google în 1998”.

El a citat oameni de ştiinţă care avertizează că, dacă lumea nu reacţionează, nivelul apei mării ar putea creşte cu un metru până la sfârşitul secolului.

Un metru ar fi suficient ca să înghită jumătate din Jakarta. Un metru ar deplasa o sută de milioane de persoane în lume şi ar costa miliarde de dolari activitatea economică„, a explicat secretarul de stat american.

Indonezia, un arhipelag format din aproximativ 17.000 de insule, este una din principalele ţări emiţătoare de gaze cu efect de seră din cauza despăduririi.

Secretarul de stat american a pronunţat acest discurs după ce a vizitat cea mai mare moschee din sud-estul asiatic, la Jakarta, semn de respect faţă de islam în ţara cu cea mai mare populaţie musulmană din lume, scrie AFP.

De asemenea, Reuters plasează discursul pe fondul negocierilor care se poartă între aproape 200 de naţiuni în legătură un posibil nou tratat global privind schimbările climatice, programat să fie convenit anul viitor şi să prevadă reducerea emisiilor de gaz cu efect de seră din 2020. La Beijing, vineri, Kerry a anunţat că Statele Unite şi China, cei mai mari poluatori cu gaze din lume, au fost de acord să intensifice schimburile de informaţii şi discuţiile politice cu privire la planurile lor de a limita emisiile de gaze cu efect de seră după 2020.

În ciuda dovezilor că activităţile umane care emit dioxid de carbon contribuie la schimbările climatice, unii sceptici cred că o creştere a temperaturilor la nivel mondial se datorează variabilităţii naturale sau altor factori non-umani. Alte semne de întrebare se referă la faptul că temperaturile sunt, într-adevăr, în creştere.

Indonezia este ultima etapă a turneului şefului diplomaţiei americane în Asia, după Coreea de Sud şi China.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
Cu o avere de 8 miliarde de dolari, prietenul lui Mircea Lucescu vrea să dea o lovitură uriașă în România. Afacerea de sute de milioane de euro în care vrea să investească
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins un mare artist prea devreme: A adus o lumină și un ritm care nu au putut fi niciodată înlocuite
Playtech.ro
Izolaţie apartament exterior, la final de 2025. Ai nevoie de autorizaţie?
Adevarul
„Mama ta a făcut-o!”. Limbaj suburban la Casa Albă la o întrebare despre locul stabilit pentru întâlnirea dintre Trump și Putin
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Tânără de 19 ani l-a refuzat pe milionarul de 48 de ani
kanald.ro
A murit Sam Rivers, basistul trupei Limp Bizkit: Acesta avea 48 de ani
Cancan.ro
Câți bani primesc de la stat locatarii blocului din Rahova? Rămân fără case, după ce clădirea va fi demolată
iamsport.ro
Ion Țiriac l-a văzut pe David Popovici când era copil și a rămas marcat de ceea ce a urmat: 'L-am cunoscut din întâmplare'
MediaFlux
Românii care nu primesc pensie indiferent de vârstă. Cât trebuie să lucrezi de fapt pentru a beneficia de pensie de la stat
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025