ALEGERI FRF. Şapte candidaţi se bat pe scaunul lui Mircea Sandu. Între ei şi un profesor universitar

Şapte candidaţi s-au înscris oficial la alegerile pentru preşedinţia FRF, care vor avea loc în cadrul Adunării Generale din 5 martie, depunerea dosarelor la Casa Fotbalului putându-se efectua până luni, 17 februarie, la ora 24.00.
Daniel Spătaru
17 feb. 2014, 16:03
ALEGERI FRF. Şapte candidaţi se bat pe scaunul lui Mircea Sandu. Între ei şi un profesor universitar

Cei şapte candidaţi care s-au înscris în cursa pentru şefia FRF sunt următorii: fostul internaţional Gheorghe Popescu, fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, fostul preşedinte al cluburilor Ceahlăul Piatra Neamţ, Poli Timişoara şi FCM Bacău, Gheorghe Chivorchian, preşedintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu, fostul fotbalist Marcel Puşcaş, fostul jucător dinamovist Sorin Răducanu şi profesorul universitar Paul Zarna.

Actualul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a anunţat că nu mai doreşte încă un mandat la şefia instituţiei, dar a precizat că îl sprijină la alegeri pe Gheorghe Popescu.

Citeşte şi ALEGERI FRF. Sebastian Bodu, despre Gică Popescu: Nu i se potrivesc funcţiile de conducere

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, favorită la titlu în SuperLiga: Mihai Stoica recunoaște superioritatea oltenilor după 5-0 cu FCSB
Capital.ro
Prețuri carburanți luni, 21 septembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină la început de săptămână. Lista noilor tarife
Playtech.ro
La ce distanță trebuie ținut câinele față de gardul vecinului. Ce spune legea în România
Adevarul
Doi bătrâni s-au bătut pe o plajă din Grecia pentru un șezlong. Unul dintre ei a murit
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copilaș de doi ani și-a pierdut viața într-o locuință cuprinsă de foc, în județul Sălaj
iamsport.ro
Acuzații dure la adresa Academiei Farului: ”Ați lăsat copiii pe drumuri. Acum le puneți piedici pentru 5.000 de euro!”
MediaFlux
Horoscop 21 septembrie 2026. Început de săptămână cu schimbări importante! Banii intră în prim-plan, iar unele zodii primesc o veste care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte