EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. Subiecte de nivel mediu la română

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. Subiectele la simulările pentru evaluarea naţională vor fi de nivel mediu, iar notele nu se trec în catalog, a declarat, luni, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, urând succes elevilor care participă marţi la prima probă a acestor teste.
Iulian Tudor
17 feb. 2014, 17:31
EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. Subiecte de nivel mediu la română

EVALUARE NATIONALA 2014: „Simulările şi evaluările pe parcurs permit creşterea performanţei şi a calităţii sistemului de învăţământ. Pentru că mâine încep testele în cadrul simulărilor pentru examenul de evaluare naţională, cu proba de limbă şi literatură română, le urez elevilor mult succes şi putere de concentrare. Cu toţii trebuie să ştie că subiectele vor fi de nivel mediu şi că acest exerciţiu îi ajută şi îi pregăteşte în vederea examenului din iunie„, a precizat ministrul educaţiei, Remus Pricopie, potrivit Mediafax.

Ministrul a mai amintit că, în acest semestru, pe lângă activităţile curente, cunoscute deja de către elevi, părinţi şi profesori, sistemul de educaţie va avea parte de câteva premiere.

„Este vorba despre evaluarea elevilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, care va avea loc în luna mai, despre simularea evaluării naţionale, prin care elevii clasei a VIII-a vor trece în februarie, şi despre simularea examenului de bacalaureat pentru elevii clasei a XI-a, ce va avea loc în martie, în paralel cu simularea, cunoscută deja, în cazul elevilor clase a XII-a. Aceste simulări şi evaluări pe parcurs, desfăşurate pe baza unor proceduri standard la nivel naţional, sunt extrem de importante şi de necesare”, a mai spus Pricopie.

VEZI ŞI EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. Elevii de clasa a VIII-a încep SIMULĂRILE. Vezi MODELELE DE SUBIECTE

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. Simulările reprezintă, în opinia ministrului, o radiografie a sistemului de învăţământ, oferă rezultate comparabile şi permit acţiunea pe două paliere. Pe de o parte, profesorii vor avea posibilitatea să intervină din timp, prin mijloace specifice, pentru a remedia problemele punctuale şi a îmbunătăţi rezultatele finale. Pe de altă parte, Ministerul Educaţiei Naţionale va dispune de un tip de feedback ce îi va permite să introducă mai multă coerenţă în politicile educaţionale şi să crească performanţa şi calitatea sistemului de învăţământ.

Ministrul Educaţiei a mai spus că în semestrul al II-lea va exista o intensificare a activităţii cadrelor didactice, a elevilor, dar şi a conducerii unităţilor de învăţământ.

„Sunt convins că dăruirea şi responsabilitatea tuturor celor implicaţi în organizarea şi derularea acestor activităţi vor fi, ca de fiecare dată, la cote maxime şi, cu o bună coordonare, rezultatele vor fi foarte bune”, a conchis Pricopie.

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014. Potrivit calendarului privind organizarea şi desfăşurarea simulării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, proba la limba şi literatura română va fi susţinută marţi 18 februarie, cea la matematică în 19 februarie, iar proba la limba şi literatura maternă în 20 februarie. Rezultatele testelor vor fi afişate în 7 martie.

Rezultatele obţinute de elevi la simularea evaluării naţionale vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. Aceste rezultate nu vor fi trecute în catalog, a conchis ministrul Educaţiei.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
23 de milioane de euro în salarii, 12 goluri încasate și zero atitudine! Cât câștigă „tricolorii” care au făcut România de râs
Capital.ro
Moda accesibilă pentru toamna-iarna 2026-2027: ce se poartă și cât costă hainele de sezon
Playtech.ro
Greșeli de limba română pe care le facem fără să ne dăm seama. Formele corecte, explicate prin exemple
Adevarul
Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte