Extinderea celei mai mari centrale eoliene din lume, oprită de… păsări

Dezvoltatorii celui mai mare complex de centrale eoliene din Marea Britanie au anunţat, miercuri, că au fost obligaţi să renunţe pentru moment la extinderea acestuia, fiind necesar realizarea unui studiu de impact asupra vieţii păsărilor în regiunea vizată.
Cristina Dinu
19 feb. 2014, 17:17
Extinderea celei mai mari centrale eoliene din lume, oprită de... păsări

Va dura cel puţin trei ani să realizăm această estimare privind potenţialul impact asupra vieţii păsărilor, a precizat într-un comunicat consorţiul format din Dong Energy, E. ON şi compania de stat în domeniul energiei Masdar din Abu Dhabi, scrie Agerpres.

Proiectul ar fi însemnat adăugarea unei capacităţi energetice de 200 de megawaţi la cei 630 MW existenţi în estuarul Tamisei, care în prezent este cea mai mare aglomeraţie de turbine eoliene din lume amplasate în larg.

Decizia de întrerupere a extinderii proiectului a fost cauzată de „provocări tehnice şi incertitudini de mediu prezente în jurul zonei”, au precizat reprezentanţi consorţiului în declaraţia amintită.

„Nu există nicio garanţie că la finalul acestor trei ani vom putea îndeplini cerinţele autorităţilor şi că orice efect asupra vieţii păsărilor va fi acceptat”, a precizat Mike O’Hare, manager general al reţelei de eoliene din Londra.

Guvernul britanic intenţionează să instaleze centrale eoliene în zonele de coastă, ajungând până în 2020 la o capacitate de 10 gigawaţi, în perspectiva reducerii emisiilor de gaze şi pentru a îndeplini standardele europene în ce priveşte energiile regenerabile.

În ultimele luni, consorţiul format din RWE şi compania Iberdrola din Scoţia au abandonat proiectele de centrale eoliene din zonele maritime de coastă din cauza costurilor ridicate privind amplasarea acestora în ape de adâncimi mari.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Cine e cel mai bun antrenor din ultimul an în SuperLiga! Filipe Coelho și Daniel Pancu, cifre fabuloase
Capital.ro
Reguli pentru proprietarii de apartamente. Modificările pentru care primăria poate cere demolarea. E nevoie de autorizație
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit tragic pentru un tânăr de 28 de ani, în apropiere de Caransebeș. A ajuns cu mașina pe sensul opus și s-a lovit de un TIR
iamsport.ro
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
MediaFlux
Românii vor putea plăti cu cardul și în caz de blackout. Va fi introdus un sistem offline
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT