Micii româneşti vor putea fi comercializaţi DOAR pe teritoriul României

Micii româneşti vor putea fi produşi şi comercializaţi numai pe teritoriul României, nu şi în spaţiul comunitar întrucât Comisia Europeană a decis joi să nu supună votului proiectul de regulament care prevede includerea aditivilor necesari pastei de mici în legislaţia actuală.
Alina Costache
20 feb. 2014, 20:13
Micii româneşti vor putea fi comercializaţi DOAR pe teritoriul României

Eforturile necesare includerii celor două ingrediente, respectiv bicarbonatul de sodiu şi carminul, în reţeta micilor trebuie să continue atât la nivel european, cât şi naţional. Azi nu s-au îndeplinit condiţiile suficiente pentru obţinerea unui vot favorabil, acea majoritate calificată, au lipsit câteva voturi. Asta înseamnă pentru noi că va trebui să continuăm discuţiile cu Bruxelles-ul şi cu colegii din industriile europene. Va trebui să ne asigurăm că protocolul încheiat cu MADR, Ministerul Sănătăţii, ANSVSA, funcţionează în continuare în sensul producerii şi comercializării micilor cu bicarbonat şi carmin, dar numai pe teritoriul României, nu şi în spaţiul intracomunitar„, a spus Alex Jurconi, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Române a Cărnii.

În aceste condiţii, niciun procesator român din industria cărnii nu va putea exporta mici în ţările UE, dar va putea produce şi comercializa în continuare pentru piaţa locală.

Jurconi a precizat că dezbaterile ar putea fi reluate în luna iulie, după alegerile europarlamentare, când membri UE vor să îşi asume o decizie politică prin care industriilor specializate în producţia şi procesarea cărnii din statele europene să li se permită utilizarea anumitor ingrediente pentru produse pe care le consideră foarte importante pentru economiile lor naţionale.

Comitetul Permanent pentru Lanţul Alimentar şi Sănătatea Animalelor (SCFCAH) a discutat joi proiectul de regulament al Comisiei care prevede includerea aditivilor necesari pastei de mici în legislaţia actuală (anexa II a Regulamentului 1333/2008) pentru a decide dacă se poate întruni o majoritate calificată (minimum 260 voturi din total 352), în vederea înscrierii acestuia ca punct de vot cert pe agendă.

Cu toate că niciun Stat Membru nu a avut obiecţii la solicitările României, unele din aceste State au precizat că nu pot vota în favoarea propunerii, datorită solicitărilor producătorilor naţionali, solicitări care nu au putut fi incluse în prezentul proiect. ‘În esenţă, este vorba de interesul acestora privind extinderea listei cu aditivi care nu sunt utilizaţi în produse tradiţionale. În această situaţie, Comisia a decis să nu supună votului proiectul de regulament, evitând astfel reluarea întregului proces de la zero (opiniile favorabile cumulau 247 voturi)’, se menţionează într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

O următoare reuniune până la care ar trebui să se clarifice solicitările Statelor Membre este programată după ce noul Parlament European va fi ales, respectiv în luna iulie.

Datele statistice arată că în România se produc şi se consumă anual aproximativ 22.000 de tone de mici, însă piaţa neagră reprezintă circa 70-80%.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Cât stă, de fapt, băiatul lui Adi Mutu pe telefon. ”Briliantul” a dat cărțile pe față
Capital.ro
Montajul instalației GPL pe mașină. Obligația legală impusă de RAR. Altfel, nu ai drept de circulație
Playtech.ro
Închiderea balcoanelor de la parter. Reguli de care să ţii cont în 2026
Adevarul
Ipoteză șocantă în cazul copilului căzut de la etajul 9: ce au observat vecinii înainte de moartea băiețelului de 5 ani
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Cum poți beneficia de un avocat gratuit. Cererea pentru asistență juridică se face și online
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj