Ponta: Antonescu poate fi preşedintele României fără USL

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, în cadrul unei emisiuni televizate, că liderul PNL, Crin Antonescu, ar putea fi preşedintele României şi fără susţinerea USL, argumentând că la alegerile prezidenţiale nu sunt votate partidele şi contează foarte mult candidaţii.
Filip Stan
23 feb. 2014, 20:31
Ponta: Antonescu poate fi preşedintele României fără USL

„Oamenii nu votează partidele. Mai ales, neavând alegeri parlamentare, contează foarte mult persoana care candidează. În acelaşi timp, însă, nu cred în povestea că o să-l voteze dreapta pe Antonescu împotriva stângii, că s-ar putea să aibă un candidat tot de dreapta, care se revendică de dreapta”, a spus Ponta, la Antena 3.

Totodată, întrebat dacă ar putea fi Sorin Oprescu cel pe care îl susţine, în situaţia în care Antonescu nu se dovedeşte a fi acel preşedinte arbitru pe care îl aşteaptă, Ponta a răspuns că sondajele creditează şase persoane cu şanse la Preşedinţie.

„Preşedinţii nu se aleg într-un birou (…), preşedinţii trebuie să-i cunoască oamenii. Puneţi, vă rog, ultimele sondaje, că toate dau acelaşi lucru, care sunt oamenii în care românii au cea mai mare încredere. Daţi-l la o parte pe domnul Arafat (…) şi atunci sunt Mugur Isărescu, Sorin Oprescu, (…) Călin Popescu Tăriceanu, Crin Antonescu, Mihai Răzvan Ungureanu. Ăştia sunt primii cinci, excluzându-mă pe mine. (…) Şi, sigur, să nu se supere doamna Udrea, puneţi-o şi pe ea, şase. Deci, din aceştia şase pot fi numiţi”, a afirmat Ponta.

El a precizat că nu se pune problema ca directorul SRI, George Maior, să candideze la Preşedinţie.

„Am o relaţie bună, (…) dar nu cred că şi-a pus vreodată problema şi îşi doreşte acest lucru acum”, a adăugat premierul.

Victor Ponta l-a avertizat, însă, pe Antonescu cu privire la ideea care i-a fost „indusă”, potrivit căreia poate câştiga Preşedinţia doar dacă se prezintă în alegeri din partea Opoziţiei. Premierul a apreciat că această idee este, de altfel, şi cea care ar putea duce la ruperea USL.

„Dacă se rupe, USL se rupe din ideea indusă şi domnului Antonescu de noii săi consilieri, că, dacă vrei să câştigi Preşedinţia României, trebuie să vii din Opoziţie, să critici Guvernul. Aşa a câştigat-o şi Traian Băsescu, aşa au câştigat-o cam toţi preşedinţii până acum. O idee cu care eu nu sunt de acord şi care nici nu ştiu dacă e adevărată”, a precizat Ponta.

În acelaşi context, premierul a precizat că, în opinia sa, românii nu vor avea de ales în 2014 între stânga şi dreapta, ci între modul de a conduce în maniera lui Traian Băsescu şi un alt model de conducere.

„În 2014, societatea românească nu va fi divizată în stânga şi dreapta – Ponta e stânga şi Antonescu e dreapta. Societatea românească în 2014 (…) va avea de ales între continuarea regimului şi a modului de conducere a ţării Traian Băsescu şi anti-Băsescu, un alt model de conducere a ţării. Domnul Crin Antonescu, indiferent de cât e de supărat pe mine, este în tabăra anti-Băsescu pentru că e în tabăra USL”, a explicat Ponta.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Florinel Coman, la FCSB? MM Stoica, anunț despre revenirea așteptată de toți fanii roș-albaștrilor
Capital.ro
Viitorul premier al României. Tehnocrații care s-ar afla pe lista scurtă a lui Nicușor Dan. Negocieri la Cotroceni, abia luni (Surse)
Playtech.ro
De ce se scumpeşte mâncarea din magazine. Costul transportului reprezintă un procent prea mic pentru a conta
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Neluțu Varga și Răzvan Raț au investit într-un ”startup absolut revoluționar, care schimbă vieți”
MediaFlux
Șeful ANAF anunță noul plan privind veniturile românilor. Vor fi verificări mai drastice, chiar pe stradă
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi