Cosmin Contra a rămas fără permis auto. Cu ce viteză conducea în localitate

Antrenorul Petrolului Ploiești, Cosmin Contra (38 de ani), a rămas fără permis de conducere pentru o perioadă de trei luni, după ce a fost prins de Poliția Rutieră Prahova conducând cu viteza de 127 kilometri pe oră în localitate, pe Drumul Naţional 1, anunţă Dolce Sport.
Dan Sultănescu
24 feb. 2014, 21:49
Cosmin Contra a rămas fără permis auto. Cu ce viteză conducea în localitate

Maşina condusă de Cosmin Contra a fost surprinsă de un aparat radar al Poliţiei Rutiere Prahova, rulând cu 127 de kilometri pe oră în localitate, pe Drumul Naţional 1, în condiţiile în care viteza maximă admisă pe acest tronson de drum este, în localitate, de 70 de kilometri pe oră, au declarat pentru Mediafax surse din Poliţia Prahova.

Antrenorul echipei Petrolul a primit nouă puncte amendă, o sancţiune contravenţională de 765 de lei care poate fi achitată la jumătate în termen de 48 de ore şi i s-a ridicat permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, pentru depăşirea vitezei cu peste 50 de kilometri peste viteza maximă prevăzută de lege.

Cosmin Contra este antrenorul echipei Petrolul Ploieşti din anul 2012, iar recent a semnat prelungirea contractului pana in 2015.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT