O universitate din România, în Top 200 mondial la capitolul limbi moderne

Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) figurează în Top 200 mondial în domeniul limbilor moderne.
Iulian Tudor
28 feb. 2014, 08:09
O universitate din România, în Top 200 mondial la capitolul limbi moderne

Clasarea Universităţii de Vest în acest top reprezintă încă o confirmare a înaltei calităţi a actului educaţional şi de cercetare avansată desfăşurat la universitatea noastră. Recunoaşterea pe plan internaţional, numeroasele proiecte europene, precum şi relaţiile Universităţii de Vest cu mediul socio-economic conduc la un act educaţional recunoscut pe plan mondial„, a declarat rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, potrivit Agerpres.

Clasamentul a fost realizat de compania QS folosind date referitoare la reputaţia academică şi rezultatele cercetării pentru cele mai bune universităţi din lume în diferite domenii.

Universitatea de Vest din Timişoara se află foarte aproape de Top 200 şi cu alte domenii precum Fizica, Matematica, Informatica.

Compania QS se numără printre liderii de pe piaţa globală a serviciilor educaţionale oferind instrumente dintre cele mai diverse universităţilor, companiilor şi profesioniştilor din orice domeniu.

CITEŞTE ŞI: Lista celor mai SLABE UNIVERSITĂŢI publice şi private din România

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
„Aduc șase jucători străini. Doi am ales deja”. Gigi Becali a anunțat revoluția din vară în lotul FCSB-ului
Capital.ro
Regulă pentru românii care locuiesc la bloc. Se obține autorizație pentru renovare. Ce nu puteți face în propria locuință
Playtech.ro
Cum au dispărut 15.000 de lei din telefonul unui client urcat într-un taxi din București. Ce trebuie să faci imediat dacă păţeşti aşa ceva
Adevarul
Scenariul „Eugen Tomac premier” - O mișcare de compromis cu risc în Parlament. Analiștii avertizează: Are legătură cu frica de anticipate
wowbiz.ro
El este băiețelul de 4 ani ucis de un câine de pază! Martorii fac declarații șocante despre tragedie: „L-a văzut pe cameră”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a ieșit la iveală după tragedia din Buzău, unde Teo a fost mușcat de un câine. Familia acuză proprietarul stânei de mușamalizare: „Acel câine ar fi fost dezlegat”
iamsport.ro
”Mâine pleci acasă!”. L-a sfidat în față pe Gică Hagi, iar ”Regele” s-a înfuriat: ”E prima oară în cariera mea!”
MediaFlux
Putin va fi dat jos de la putere. Gruparea secretă care pregătește revoluția în Rusia
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi