Descoperirea care ar putea să ne facă inimile să funcţioneze o veşnicie

Cercetătorii au creat o membrană externă folosind o imprimantă 3D care ar putea menţine o inimă în stare funcţională o veşnicie.
Cristina Dinu
03 mart. 2014, 20:03
Descoperirea care ar putea să ne facă inimile să funcţioneze o veşnicie

Membrana este subţire şi elastică şi este creată pentru a se întinde în jurul inimii precum o mănuşă. Aceasta are montaţi electrozi minusculi, care monitorizează funcţia cardiacă.

Cercetătorii de la Universitatea Illinois şi de la Universitatea Washington au publicat descoperirea în revista Nautre şi speră că vor reuşi, astfel, să prevină, într-o bună zi, atacurile de cord.

Membrana a fost testată pe inima unui iepure, iar experţii speră ca descoperirea lor să fie disponibilă pentru oameni în 10-15 ani.

Cercetătorii au declarat pentru Gizmodo că au putut să monteze membrana perfect pe inima iepurelui după ce au scanat suprafaţa prin intermediul computerelor şi au realizat apoi un mulaj pentru membrană. Electrozii montaţi pe ea interacţionează cu corpul şi reglează bătăile inimii. Dispozitivul poate opri, astfel, aritmiile şi chiar un atac de cord.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Explozie puternică la o școală din Prahova. Zeci de elevi și profesori au fost evacuați
Fanatik.ro
FIFA, decizie salvatoare pentru fotbalul românesc: „Suntem pe primul loc în lume!”
Capital.ro
Prețuri carburanți luni, 2 noiembrie. Unde se găsește cea mai ieftină benzină și motorină la început de săptămână
Playtech.ro
Când ninge în București, conform AccuWeather. Prognoza meteo pentru noiembrie, influențată de ciclonul care aduce o răcire bruscă în România
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la Rapid: ”E foarte posibil ca Daniel Pancu să fie dat afară!”
MediaFlux
Horoscop 2 noiembrie 2026. Noiembrie începe cu ambiții mari și planuri date peste cap! Cine pornește de la zero și ce zodii au un avantaj neașteptat
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT