PANICĂ după sentinţă: Meme Stoica a avut nevoie de medic, tatăl său a fost dus la spital

Mihai Stoica a fost condamnat la 3 ani şi patru luni în Dosarul Transferurilor, iar decizia magistraţilor a semănat panică în familia managerului general al Stelei.
Daniel Spătaru
04 mart. 2014, 21:31
PANICĂ după sentinţă: Meme Stoica a avut nevoie de medic, tatăl său a fost dus la spital

DOSARUL TRANSFERURILOR. Conform unor apropiaţi ai familiei, citaţi de fanatik.ro, tatăl lui Meme Stoica a făcut un atac de panică în momentul în care şi-a văzut fiul ridicat în cătuşe de la domiciliul său din Bucureşti şi a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Citeşte şi Un jucător legendar al României a intrat în greva foamei după sentinţa din Dosarul Transferurilor

Pe de altă parte, potrivit informaţiilor sport.ro, chiar managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a avut nevoie de intervenţia unui medic după condamnarea în Dosarul Transferurilor.

Vezi şi Mihai Stoica a fost ridicat de Poliţie. Primele imagini cu MM în drum spre arest VIDEO

După ce a aflat decizia, Stoica l-a chemat la locuinţa sa pe medicul echipei Steaua, Radu Paligora, care i-a acordat îngrijiri medicale lui Stoica, ajungând la concluzia că acesta a suferit un şoc după aflarea sentinţei.

Citeşte şi Mihai Stoica CONDAMNAT, Reghecampf RĂZBOINIC. Vezi mesajul antrenorului Stelei şi PROMISIUNEA făcută fanilor

Vezi şi Condamnaţii, PARODIAŢI. La Chilia-n port, cu dedicaţie pentru MM Stoica, Borcea şi fraţii Becali VIDEO

DailyBusiness
Donald Trump și Friedrich Merz au discutat în Biroul Oval despre Iran, tarife și Ucraina
Spynews
Cea mai emoționantă imagine cu părinții Laurei Cosoi! Mama prezentatoarei TV era însărcinată pe atunci: "Am fost concepută pe 1 aprilie"
Fanatik.ro
Cine e milionarul care a cerut-o de soție pe Aryna Sabalenka. Jucătoarea de tenis este în culmea fericirii
Capital.ro
Decizie oficială pentru pensionari. Ilie Bolojan, anunț pentru vârstnicii cu pensii mici: Menținem și în 2026
Playtech.ro
Asigurarea obligatorie a locuinței în 2026: Câți bani primești în caz de cutremur, inundație sau alunecare de teren
Adevarul
„Lucrurile stau considerabil mai rău decât în 1977" - Avertismentul dur al unui inginer constructor cu privire la infrastructura României
wowbiz.ro
Donald Trump, decizie șoc! A tăiat legăturile comerciale dintre SUA și Spania, după ce țara nu a permis folosirea bazelor sale militare în conflictul cu Iran
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Când și unde va fi înmormântată Andreea Aniță! Mesajul plin de durere al mamei: „Golul pe care îl lasă în urmă nu va putea fi umplut niciodată”
iamsport.ro
Fotbalistul de la FCSB a plecat din cantonamentul echipei și a semnat în Premier League
MediaFlux
O nouă țară intră în război! Decizia a fost luată astăzi
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj