Află cum poţi lua până la 10.000 de euro nerambursabili de la stat, pentru afacerea ta

Tinerii întreprinzători vor putea depune din 10 martie cereri pentru finanţare nerambursabilă de până la 10.000 de euro, dată la care Departamentul pentru IMM-uri, mediul de afaceri şi turism deschide şi înscrierea pentru programul de susţinere a femeilor manager din firmele mici şi mijlocii.
Iulian Tudor
07 mart. 2014, 09:19
Află cum poţi lua până la 10.000 de euro nerambursabili de la stat, pentru afacerea ta

Debutanţii în afaceri, cu vârsta de până la 35 de ani, pot să depună online cererile începând cu data de 10 martie, ora 10.00, până la epuizarea bugetului, în valoare de 21 milioane de lei, potrivit datelor publicate de Departamentul pentru IMM-uri, mediul de afaceri şi turism, potrivit ziaruldeiasi.ro.

Tinerii vor beneficia prin intermediul programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de alocaţii financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro echivalentul în lei, din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care face dovada surselor de cofinanţare.

De asemenea, Fondul Naţional de Garantare al Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii va garanta pentru creditele contractate de firmele înfiinţate de tineri în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate de Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, cu până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 euro, echivalentul în lei.

Mai mult, beneficiarii programului vor fi scutiţi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 (patru) salariaţi, angajaţi pe perioadă nedeterminată.

Tot la 10 martie va fi deschisă înscrierea online pentru programul pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM-urilor. Înscrierile se pot face până pe 16 martie, ora 20:00.

Programul finanţează implementarea celor mai bune planuri de afaceri depuse de femeile antreprenor, valoarea alocaţiei financiare nerambursabile fiind de maxim 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA) şi nu poate depăşi suma de 41.500 lei/beneficiar. Bugetul programului pentru anul 2014 este de 500.000 lei şi se estimează acordarea de ajutor unui număr de minimum 12 beneficiari.

O săptămână mai târziu, la 17 martie, este programată deschiderea înscrierilor pentru programul Start, care are în vedere facilitarea accesului la finanţare a tinerilor întreprinzători. În cadrul acestui program cererile pot fi depuse până pe 26 martie, ora 20:00. Bugetul alocat programului pentru anul bugetar 2014 este de 13 milioane de lei, iar prin implementarea acestuia se estimează acordarea de finanţare nerambursabilă unui număr de minim 130 de beneficiari.

Prin Programul Start se finanţează implementarea planurilor de afaceri, în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute, prin acordarea de finanţări nerambursabile de maximum 80% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 100.000 lei/beneficiar. Întreprinzătorii trebuie să contribuie cu restul banilor din surse proprii.

Întreprinzătorii mici şi mijlocii care vor să obţină finanţare pentru dezvoltarea şi modernizarea activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă vor putea depune cererile în perioada 24 aprilie – 3 mai. Bugetul alocat programului este de 18 milioane de lei şi va fi utilizat pentru acordarea de alocaţii financiare neramursabile pentru minim 225 beneficiari.

Beneficiarii eligibili primesc finanţări nerambursabile de maximum 80% pentru microîntreprinderi , 70% pentru întreprinderi mici şi 60% pentru întreprinderi mijlocii din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA). Valoarea maximă a grantului nu poate depăşi 80.000 lei pentru fiecare beneficiar.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Copil român, torturat până la moarte de mamă și iubit în Belgia! Trupul lui Raul a fost găsit într-o geantă
Fanatik.ro
Cristi Balaj a numit principalul vinovat în scandalul de arbitraj de la Universitatea Craiova – Dinamo 2-1: “A dormit tot meciul!”. Ce trebuia să facă brigada de arbitri
Capital.ro
Lege la bloc pentru lista de întreținere. Locatarii pot fi puși să plătească după estimări. Cum se face regularizarea
Playtech.ro
Povestea „superleului”. Cel mai mare falsificator de bani din România, demascat de o greșeală minusculă. Bancnotele lui au păcălit chiar și SRI
Adevarul
Succesul lui Chivu, clădit pe o tragedie și pe alegeri bine făcute. Cristi a transformat în combustibil durerea care i-a marcat tinerețea
wowbiz.ro
Nașa lui Armin Nicoară, implicată într-un accident în drum spre filmări: „Sunt lovită din spate!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
Nicu Ceaușescu a izbucnit și i-a amenințat pe jucători sub privirile lui Gino Iorgulescu: ”Vă bateți joc! Dacă nu jucați, pun Internele pe voi!”
MediaFlux
Cristi Chivu, primele declarații după ce a câștigat campionatul din Italia: Staff-ul meu merită multe laude
stirilekanald.ro
Știrea momentului: Nicușor Dan și Maia Sandu...
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR