Tăriceanu, propus al doilea om în stat: Am acceptat propunerea de a fi preşedinte al Senatului

Preşedintele PSD Victor Ponta şi fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu au avut o scurtă convorbire legată de sprijinul pe care PSD, PC şi UNPR sunt dispuse să-l acorde fostului liberal pentru a deveni noul preşedinte al Senatului în locul lui Crin Antonescu, informează România TV. La capătul acestei discuţii, Tăriceanu a anunţat că a acceptat propunerea de a deveni preşedintele cu susţinerea grupurilor PSD, PC, UNPR şi UDMR.
Filip Stan
10 mart. 2014, 10:33
Tăriceanu, propus al doilea om în stat: Am acceptat propunerea de a fi preşedinte al Senatului

Întâlnirea tête-à-tête dintre cei doi a avut loc la Palatul Parlamentului şi a durat câteva minute. Ulterior, Tăriceanu a discutat şi cu liderii celorlalte formaţiuni din arcul guvernamental.

„Discuţiile au avut ca subiect candidatura mea la preşedinţia Senatului. Am acceptat propunerea care mă onorează şi care ne va da posibilitatea să mergem înainte cu proiectul USL şi sper să pot aduce o contribuţie consistentă în a apăra interesele celor care au votat USL într-o proporţie covârşitoare”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu adpugând că se aşteaptă să fie votat şi de unii senatori ai PNL.

Discuţiile precedă şedinţa de luni a plenului Senatului în care este programată alegerea unui nou preşedinte al Senatului, în urma demisiei din această funcţie a lui Crin Antonescu, preşedinte al PNL.

Preşedintele PSD a declarat, duminică, că ar prefera ca la conducerea Senatului să fie o personalitate de centru-dreapta pentru a păstra mesajul originar al USL, ca la conducerea ţării să se afle reprezentate mai multe forţe politice. Întrebat dacă ar fi potrivit pentru funcţie Călin Popescu-Tăriceanu, Victor Ponta a spus că pe fostul premier îl recomandă experienţa şi prestanţa pentru această funcţie, dar decizia va fi luată luni de către grupul senatorial al PSD.

„Eu cred că la condcuerea Senatului ar trebui să fie cineva de centru-dreapta. Pe Călin Popescu-Tăriceanu îl recomandă şi experienţa şi prestanţa. Dacă va candida, eu cred că are calităţile pentru a fi al doilea om în stat”, a declarat Victor Ponta.

Acesta a precizat că o eventuală susţinere a lui Popescu-Tăriceanu este condiţionată de decizia pe care o vor lua senatorii PSD, adăugând că a discutat deja cu unii dintre ei şi ar agrea această variantă. „Este vorba de a păstra ideea ce a stat la baza USL. Ideea de a avea cât mai multe forţe politice în conducerea statului este valabilă în continuare”, a mai spus Ponta.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău vorbește cu greu despre efectele tratamentului: „Începe să îmi cadă părul” | VIDEO
Fanatik.ro
Mihai Stoica îi răspunde lui Adrian Mutu, care a distrus doi jucători de la FCSB: „Mă deranjează! Este copilul meu”
Capital.ro
Marius Budăi atacă PNL după prăbușirea investițiilor străine: Explicați-ne de ce România a pierdut banii care trebuiau să rămână și să fie reinvestiți aici
Playtech.ro
Ce greșeli îți pot bloca dosarul de pensionare în 2026. Documentele pe care trebuie să le verifici
Adevarul
„Mama mea este postac AUR”. Povestea unui tânăr care și-a descoperit mama într-un grup de partid
wowbiz.ro
Cine era medicul de la Spitalul Universitar de Urgență București care s-a sinucis! Avea doar 28 de ani
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primele declarații ale șoferului de TIR care a spulberat o mamă, un copil și o bunică în Capitală. Cum s-ar fi petrecut tragedia
iamsport.ro
S-a întâlnit cu Radu Naum la piață și a rămas perplex: ”Mi-a dat o palmă! Mă gândeam: «Cine face asta?»”
MediaFlux
Alertă la Kiev! Cabinetul lui Zelenski, vizat de percheziții într-o operațiune specială
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat