O femeie, implicată într-un schimb de terenuri la zece ani după ce a murit

Ţăranii aflaţi în viaţă,care aveau terenuri pe râpele din Şcheia şi Mihoveni, judeţul Suceava, nu le-au fost de ajuns celor care au pus la cale afacerea terenurilor de la şoseaua de centură, prin urmare aceştia au băgat în această combinaţie şi morţii.
Iulian Tudor
13 mart. 2014, 09:38
O femeie, implicată într-un schimb de terenuri la zece ani după ce a murit

O femeie moartă în 1999, Valeria Mîndrescu, nu numai că a cerut Primăriei Şcheia, după deces, să-i schimbe un teren pe care îl deţinea pe Coasta Gropii cu o parcelă echivalentă la şoseaua de centură, dar a mai şi fost pusă în posesie, de primarul de Şcheia, Vasile Andriciuc, potrivit monitorulsv.ro. Cel puţin aşa reiese din documentele care au stat la baza afacerii.

Valeria Mîndrescu a avut o bucată de teren pe Coasta Gropii. În 1999, femeia a murit. La câţiva ani după ce a murit, în 2003,  numele ei apare pe anexa falsă a Hotărârii de Consiliu Local nr. 73, la poziţia 150, ca beneficiar al unui schimb de teren din Coasta Gropii în teren echivalent la şoseaua de centură. Mai mult, în septembrie 2009, Valeria Mîndrescu este pusă şi în posesie cu terenul de la şoseaua de centură. Interesant este că, deşi nepoţii femeii au făcut succesiunea şi au încheiat masa succesorală în data de 3 iunie 2009, în posesie este pusă bătrâna moartă în urmă cu zece ani.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
Arena Națională, devastată după concerte! Imagini dezolante cu cel mai mare stadion al țării înainte de FCSB – Petrolul
Capital.ro
Contestațiile la deciziile de pensionare ar putea avea reguli noi. Casele de pensii, obligate să răspundă în 45 de zile
Playtech.ro
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a lăsat nimic
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
Banciu a numit atacantul român care ”a fost mai fotbalist” decât Adi Mutu: ”Era sculă!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte