România a primit 30 de milioane de euro nerambursabili pentru trei programe de protecție a mediului

Trei programe de protecție a mediului vor fi derulate în România prin intermediul unui grant în valoare de 30 de milioane de euro obținut prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (SEE), provenit de la trei state donatoare, respectiv Islanda, Norvegia și Liechtenstein, a anunțat, joi, ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, în conferința de lansare a proiectelor.
Cristina Dinu
13 mart. 2014, 11:29
România a primit 30 de milioane de euro nerambursabili pentru trei programe de protecție a mediului

Vorbim despre fonduri importante în domeniul-cheie cum este protecția mediului. Trebuie reduse disparitățile economice dintre țara noastră și celelalte state europene. Cele trei programe lansate azi, în valoare de peste 30 de milioane de euro granturi, au ca scop protejarea biodiversității, reducerea substanțelor periculoase și adaptarea la schimbările climatice. Aceste programe vor aduce un nou suflu în întregul sector de protecție a mediului din România, fie că vorbim de instituțiile publice, fie că vorbim despre organizațiile neguvernamentale. Astfel de programe de finanțare externă, cum sunt cele prin Mecanismul Financiar al SEE, reprezintă o ocazie de revigorare a sectorului de protecție a mediului din România’, a afirmat Korodi, potrivit Agerpres.

Lista programelor lansate, joi, cuprinde RO02 „Biodiversitate și servicii ale ecosistemelor’, RO04 ”Reducerea substanțelor periculoase’ și RO07 ”Adaptare la Schimbări Climatice’, cu finanțare prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European.

Bugetul total al celor trei proiecte, în care intră și alocarea bugetară, se ridică la aproximativ 35,3 milioane de euro, din care 30 de milioane de euro reprezintă granturile nerambursabile.

Astfel, primul proiect beneficiază de o alocare totală de aproape 17,65 milioane de euro, din care 15 milioane de euro reprezintă valoarea maximă a grantului, iar data-limită a programului este 30 aprilie 2016.

Pentru segmentul substanțelor periculoase sunt puse la dispoziție 11,76 milioane de euro, cuantumul maxim al grantului fiind de 10 milioane de euro, cu perioadă de finalizare — anul 2016. Totodată, în cazul proiectelor dedicate adaptării la schimbările climatice, suma alocată numai din granturi se ridică la cinci milioane de euro pentru următorii doi ani.

Programele sunt derulate de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (MMSC), în calitate de Operator de Program, și au ca scop stoparea pierderii biodiversității, prevenirea accidentelor și a efectelor adverse asupra mediului cauzate de deșeurile periculoase și chimice, precum și reducerea vulnerabilității oamenilor și a ecosistemului în fața schimbărilor climatice.

Spațiul Economic European (SEE) a fost creat în anul 1994, ca zonă de Liber Schimb între Comunitatea Europeană /CE/ și Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS).

SEE reunește statele membre ale Uniunii Europene și trei dintre statele AELS (Norvegia, Islanda și Liechtenstein), într-o piață internă bazată pe libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor.

La data de 28 iulie 2010, a fost semnat Acordul între Uniunea Europeană și statele donatoare (Norvegia, Islanda și Liechtenstein), pentru Mecanismul Financiar SEE 2009-2014 cu privire la asistența nerambursabilă acordată de acesta în perioada 2009-2014.

Prin acest mecanism, România urmează să beneficieze de o asistență financiară totală de 190,75 milioane de euro.

Mecanismul Financiar SEE 2009 — 2014 își propune să contribuie la reducerea discrepanțelor economice și sociale din Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor de cooperare între statele donatoare și statele beneficiare prin intermediul sectoarelor prioritare propuse.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Tragedie! Un pilot de curse a murit împreună cu întreaga familie într-un accident aviatic
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Truc vechi pentru a încălzi caloriferele mai tare. Nu trebuie să umbli la termostat
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Vechime la pensie diferită! Românii care vor avea parte de alt calcul
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet