ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014: Cătălin Ivan, candidat pe lista PSD – PC – UNPR

Cătălin Ivan este al treilea nume pe lista cu care PSD+PC+UNPR se prezintă la alegerile europarlamentare din 25 mai. Desemnarea sa nu este surprinzătoare în condiţiile în care Ivan are deja la activ un mandat de europarlamentar pe care-l încheie din postura de şef al delegaţiei PSD la Parlamentul European.
Filip Stan
31 mart. 2014, 09:47
ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014: Cătălin Ivan, candidat pe lista PSD - PC - UNPR

Născut la Galaţi, în 1978, Cătălin Ivan este unul dintre tinerii politicieni promovaţi în PSD odată cu preluarea şefiei acestui partid de către Victor Ponta, în 2010. Însă primul protector politic al lui Ivan a fost primarul Iaşilor, Gheorghe Nechita. Ivan a studiat Economia la Iaşi, acolo unde vrea să-şi finalizeze şi studiile doctorale, şi a fost membru al conducerii mai multor asociaţii studenţeşti. Tot în Iaşi s-a căsătorit şi a devenit tată de tripleţi.

În 2003 s-a înscris în PSD, din partea căruia a ajuns consilier judeţean. În 2006 a devenit preşedintele TSD Iaşi şi vicepreşedinte la nivel naţional în aceeaşi organizaţie. În 2008 nu a reuşit să obţină mandatul de deputat pentru care a candidat, dar filiala din Iaşi l-a propus pe un loc eligibil la alegerile europarlamentare din 2009.

Deşi în delegaţia PSD erau persoane cu experienţă politică vastă, Ivan a reuşit să-şi depăşească statutul de newcomer şi să preia în 2009 postul de lider al delegaţiei PSD în Parlamentul de la Bruxelles după excluderea lui Adrian Severin din cauza scandalului de corupţie în care a fost implicat. Ivan chiar a reuşit să confere mai multă vizibilitate în ţară europarlamentarilor PSD în condiţiile în care democrat-liberalii de acolo erau deja personalităţi cunoscute şi pe plan intern.

Criza politică din România din vara anului 2012 generată de suspendarea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte a transferat circul şi acuzele reciproce dintre USL şi PDL şi la Bruxelles. În tabăra PSD, Ivan şi Corina Creţu au fost portdrapel în încăierarea cu democrat-liberalii conduşi de Monica Macovei şi Cristian Preda.

Războiul dintre Ivan şi Macovei a avut momente în care ambii protagonişti au depăşit evident limitele raţiunii, devenind o confruntare personală. Lui Ivan i se poate imputa faptul că a anunţat cu tam-tam în România că pedelista urmează să compară în faţa unei comisii de etică a Parlamentului European pentru că ar fi dezinformat Legislativul european în timpul crizei din vară. În scurtă vreme, s-a dovedit că anunţul era cel puţin o dezinformare, ca urmare a unei scrisori a unui europarlamentar european, Gerald Hafner, adresată lui Macovei.

‘Comisia de etică’ vehiculată în mai multe articole de presă, menţionată de Cătălin Ivan, poate fi doar comitetul consultativ privind conduita membrilor Parlamentului European (…) În ceea ce priveşte acest comitet consultativ, pot să spun că, până acum, nu a existat nici o acuzaţie împotriva dumneavoastră, cu care să se fi confruntat comitetul. Prin urmare, afirmaţia că acest comitet ar ‘analiza’ sau ‘investiga’ cazul dumneavoastră este total neadevărată”, arăta Hafner.

„Nu este adevărat că ‘probabil veţi scăpa uşor şi nu veţi fi suspendată’. Dacă nu există o plângere, nu poate exista nici o investigaţie, deci nici o sancţiune. De aceea, tot ce s-a spus despre o astfel de procedură împotriva dumneavoastră în ‘comisia de etică’ a Parlamentului European înseamnă informaţii false, acuzaţii false şi este inacceptabil”, mai spunea Hafner, cel ce conduce comitetul consultativ privind conduita europarlamentarilor. Ulterior, Macovei l-a dat în judecată, dar instanţa încă nu s-a pronunţat.

Cum patima generată de referendumul pentru demitere şi deznodământul său înfierbântase capetele tuturor, Ivan nu a făcut excepţie ajungând să aducă acuzaţii serioase, dar fără prea multe probe şi unor oficiali europeni. Ivan i-a spus comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding, în timpul dezbaterilor din plenul PE din septembrie, că s-a comportat  „ca un agent electoral” al lui Traian Băsescu şi că a „umilit” un popor întreg.

„Unde, dacă nu aici, în PE, trebuie să spuneţi de ce votul a 8,4 milioane de cetăţeni nu a contat deloc pentru dvs. în această vară, de ce o regulă care nu este valabilă nicăieri în Europa a fost impusă României şi aici mă refer la pragul de 50% pentru vot”, a spus Ivan, în intervenţia sa în plenul PE, la dezbaterea asupra situaţiei politice din România. Adresându-i-se lui Reding, Ivan a susţinut că aceasta s-a „comportat ca un agent electoral” al lui Traian Băsescu. El a făcut referire şi la „haina portocalie” pe care o purta Viviane Reding la şedinţa PE.

Fantoma lui Băsescu îl bântuie pe Cătălin Ivan şi la Bruxelles. În februarie 2013 declara că raportul MCV a fost profund politizat de „emisarii lui Traian Băsescu la Bruxelles”, iar declaraţiile şefului statului privind raportul MCV arată „obsesiile” acestuia. „Ce spunea doamna Hăineală la CSM apare aproape cu punct şi virgulă în raport. Declaraţii făcute de Traian Băsescu, de Monica Macovei, de Hăineală şi de alţii ca ei apar în acest raport. Este un raport foarte slab, profund politizat pe alocuri. Discuţia pe baza raportului este, de asemenea, politizată pentru că un raport politic nu poate fi discutat tehnic”, a mai declarat Ivan.

Pe de altă parte, Ivan a fost la fel de bătăios şi atunci când a fost vorba de drepturile românilor ca cetăţeni europeni, îndeosebi în ce priveşte dreptul la muncă şi la liberă circulaţie al românilor în spaţiul european. Liderul delegaţiei PSD din Parlamentul European a condamnat dur, în ianuarie 2014, declaraţiile făcute de Elmar Brok, eurodeputatul PPE care a propus amprentarea imigranţilor pentru a putea fi identificaţi mai uşor cei care ajung în Germania doar pentru a beneficia de sistemul de asistenţă socială.

„Este extrem de îngrijorător faptul că, în Europa anului 2014, un membru al Parlamentului European poate scorni asemenea iniţiative. Cei care cer amprentarea românilor ar trebui să se întoarcă în Evul Mediu, acolo unde aparţin ca mentalitate. Condamn ferm o astfel de iniţiativă, care intră în contradicţie flagrantă cu valorile europene în care credem cu toţii şi pe care trebuie să le apărăm cu orice preţ”, declara Cătălin Ivan, într-un comunicat de presă.

Cătălin Ivan le cerea europarlamentarilor din PDL să ia atitudine faţă de Elmar Brok, având în vedere că acesta face parte din grupul PPE. „Fac un apel către toţi eurodeputaţii PDL să nu închidă ochii la aceste provocări şi să ia cât mai repede atitudine faţă de colegul lor din PPE, Elmar Brok. Acum este momentul să arate tuturor interesele cui le apără în Parlamentul European: interesele românilor sau interesele lor de grup”, spune Ivan.

Dacă pentru mulţi observatori politica la nivelul Uniunii Europene e fie pentru politicienii minori, fie pentru cei care se pregătesc de pensie, ascensiunea lui Ivan contrazice această percepţie. De când a devenit europarlamentar, acensiunea sa în PSD s-a accelerat apreciabil, chiar dacă asta i-a impus să facă mai des curse Bucureşti-Bruxelles şi retur. În decembrie 2012, a devenit purtător de cuvânt al PSD, iar la câteva luni a ajuns liderul unei organizaţii importante, cea a PSD sector 1. Asta la numai 35 de ani.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat JamilaCuisine în 2024 din videoclipurile cu rețete
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Andreea Marin, dezvăluiri neașteptate despre viața sentimentală! „Nu trebuie să fie…“
Fanatik.ro
Cum a ajuns Cristi Borcea să aibă afaceri de succes. Soția sa, Valentina Pelinel, a spus adevărul
Capital.ro
Numerarul pare sortit dispariției. Decizia UE privind banii pe card și cei digitali: Singura noastră adevărată soluție
Playtech.ro
Dezvăluirile martorilor tragediei de la Lisabona: “Era scăpat de sub control. S-a prăbușit ca o cutie de carton”. O fetiță de 3 ani a supraviețuit ca prin minune, tatăl ei a murit
Adevarul
Spitalele franceze, în alertă. Mărturia unui medic român despre pregătirile pentru un eventual conflict în Ucraina
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă prezentatoare TV, apariție mai mult decât îndrăzneață
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 pentru joi, 4 septembrie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. 5,25 milioane de euro, premiul cel mare la Loto 6/49
Cancan.ro
Maria, tânăra torturată în Dubai, ar putea ajunge după gratii 😲 Ce s-a întâmplat după interviul în care a vorbit despre agresorii e
iamsport.ro
FIFA a anunțat schimbarea pentru Cupa Mondiala, fanii s-au înfuriat: 'E absolut absurd!`
MediaFlux
ANAF a intrat pe fir! Modificări la declararea și plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice aflate în întreținere
stirilekanald.ro
Femeia călcată cu mașina de amant, în Mizil, a murit la spital după zile de chin - VIDEO
substantial.ro
De ce apar mirosurile neplăcute în acele zone? 4 motive pe care toate femeile ar trebui să le cunoască