„Eşti măritată cu Dumnezeu, iar tatăl tău îţi este iubit”. FENOMENUL ŞOCANT care a pus stăpânire pe America!

Balurile purităţii , în care o fată se angajează să rămână "pură" până în ziua nunţii, se "căsătoreşte" simbolic cu Dumnezeu şi îi promite tatălui ei că va rămâne fecioară până în momentul în care va deveni soţie, au devenit un adevărat fenomen în America, având loc în 48 din 50 de state, scrie Daily Mail.
Alina Costache
24 mart. 2014, 10:38

Balurile sunt în fapt nişte ceremonii grandioase în care fetele, toate în jurul vârstei de 12 ani, sunt îmbrăcate în rochii albe şi dansează cu taţii lor care promit că le vor proteja acestora puritatea.

În timpul ritualului, fetele primesc din partea taţilor un inel, simbol al promisiunii ce nu trebuie încălcate. De fapt, promisiunea presupune să nu existe niciun fel de contact de natură sexuală, nici măcar săruturi, până după căsătorie. Potrivit Daily Mail, cel mai lung astfel de legământ a fost ţinut vreme de 14 ani.

La un astfel de eveniment iau parte şi peste 60 de taţi, care semnează un „contract al purităţii”, în care sunt numiţi „Înalţi Prelaţi ai casei şi familiei” şi jură „în faţa lui Dumnezeu să le asigure protecţie fiicelor, în ceea ce priveşte puritatea”.

Ritualul are loc în tăcere, iar fetele îşi depun jurământul înaintea Domnului printr-un trandafir alb lăsat în faţa unei cruci. Ceremonia se încheie cu un dans între fete şi taţii lor.

„Fetele păstrează acest inel de puritate pe deget şi, din acel moment, sunt măritate cu Domnul, iar tatăl este iubitul lor. Unul dintre lucrurile importante este să-ţi aminteşti că tu ai făcut alegerea să urmezi calea Domnului şi să te salvezi de la a săruta o mulţime de broaşte râioase în drumul către descoperirea prinţului fermecat”, îi explică Ron Johnson fiicei sale în cadrul documentarului, scrie jurnalul .ro.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un avion a rămas blocat sub podul din Otopeni. Totul a fost filmat
Fanatik.ro
Cristi Balaj, dezvăluiri din meciurile în care l-a arbitrat pe Leo Messi! “Cum să-l compari pe Ronaldo cu el?”
Capital.ro
Două camere încălzite la fel, dar cu temperaturi diferite. Ce a făcut diferența
Playtech.ro
Toamna își intră în drepturi. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni și unde sunt așteptate mai multe ploi
Adevarul
Ținuta Mirabelei Grădinaru, analizată de stiliști după ce a fost acuzată că a purtat-o cu fața în spate
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Vlad Bălțățeanu a refuzat să vorbească la audieri. Principalul suspect în cazul Valentinei a fost adus azi în fața procurorilor
iamsport.ro
Semeghin, luat la bătaie după ce a băut peste măsură într-un bar din București: ”Își făcuse Bachus efectul puternic!”
MediaFlux
Avantaje pentru șoferi la pensie. Ce prevede proiectul de lege din Parlament
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte