Sărbătoare regală la Castelul Peleş. Principesa Margareta a împlinit 65 de ani VIDEO

Mare sărbătoare la Casa Regală a României. Principesa moştenitoare Margareta a împlint, pe data de 26 martie, 65 de ani, ocazie cu care familia regală a oferit un dineu la Castelul Peleş. După-amiază, Principesa Margareta a decorat mai multe personalităţi ale vieţii publice în cadrul unei ceremonii speciale.
Iulian Tudor
27 mart. 2014, 07:01
Sărbătoare regală la Castelul Peleş. Principesa Margareta a împlinit 65 de ani VIDEO

26 martie este ziua în care România a fost proclamată Regat, dar şi ziua de naştere a Alteţei Sale Regale, Principesa Margareta. Doar 26 de invitaţi de onoare din ţară şi din străinătate au fost invitaţi la ceremonia de la Castelul Peleş. Oaspeţii au fost medaliaţi, potrivit România TV.

Dineul a fost organizat într-unul dintre cele mai elegante saloane, sufrageria de stat a Castelului Peleş. Aici nu s-au mai oficiat dineuri din 1947, anul în care Regele Mihai a abdicat. Organizarea ceremoninei a durat mai multe zile, iar angajaţii Casei Regale s-au pregătit temeinic, astfel încât totul să se desfăşoare impecabil.

Preparatele au fost pe măsura evenimentului, iar desertul a fost pregătit după o reţetă a Principelui Radu. „Meniul special a fost ales de familia regală. Este special pentru că nu îl găsiţi nicăieri, în nicio carte de bucate”, a declarat majordomul familei regale, Florin Cornel Euşan.

Special pentru dineu au fost aduse tacâmurile din aur şi argint de la Palatul Elisabeta.

CITEŞTE ŞI: Casa Regală a României a decorat primul CETĂŢEAN MOLDOVEAN

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Ce promisiune i-a făcut Cristi Chivu tatălui său, înainte ca acesta să se stingă. Povestea nespusă a antrenorului lui Inter: ”Vine, depune o floare, apoi pleacă”
Capital.ro
EXCLUSIV. Ce rol important ar fi pregătit pentru Ilie Bolojan, după ce a pierdut funcția de premier
Playtech.ro
Sunt obligați taximetriștii și șoferii de ridesharing să aibă scaun pentru copii în mașină? Ce prevede legea
Adevarul
Economistul care a prezis crizele trecute avertizează: Recesiunea este inevitabilă în 2026 și urmează o corecție majoră pe bursă
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiețel de trei ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-o fântână, în județul Bacău. Salvatorii nu au mai putut face nimic
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la Dinamo susține că nu a jucat pentru România pentru că a fost considerat ”trădător de țară”: ”Toată lumea fugea de mine”
MediaFlux
Armata Română strigă mobilizarea pentru rezerviști. Județele în care se organizează exerciții în acest an
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi