Lovitură dură pentru Pro TV. Ce a păţit Cătălin Măruţă

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, să amendeze Pro TV, cu 70.000 de lei, din cauza emisiunii "La Măruţă", în care Oana Lis a povestit cum ar fi fost abuzată sexual de tatăl ei, pe când avea vârsta de 15 ani.
Alina Costache
28 mart. 2014, 10:48
Lovitură dură pentru Pro TV. Ce a păţit Cătălin Măruţă

Amenda a fost aplicată la propunerea preşedintelui CNA, Laura Georgescu, fiind adoptată cu şapte voturi „pentru” (Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Laura Georgescu şi Christian Mititelu) şi trei voturi „împotrivă” (Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea).

Potrivit CNA, subiectul referitor la Oana Lis a fost discutat în ediţiile din 25 şi 26 februarie a emisiuni „La Măruţă”, care au fost difuzate între orele 17.30-19.00.

Pe de altă parte, în ediţia din 12 martie a emisiunii „La Măruţă”, a fost difuzată o farsă care i-a fost făcută lui Mircea N. Stoian. Acesta a fost înconjurat de mai mulţi bărbaţi, care l-au ameninţat că o să-l bată.

Membrii CNA au considerat că prin difuzarea acestor emisiuni, Pro TV a încălcat articolul 39, alineatul 2 din Legea audiovizualului, potrivit căruia „Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective”.

De asemenea, televiziunea a încălcat articolul 19, alineatul 2 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia „Responsabilitatea clasificării programelor revine radiodifuzorilor şi furnizorilor de servicii media la cerere, în conformitate cu următoarele criterii: a) numărul şi natura scenelor violente, precum şi caracterul gratuit sau indispensabil al acestora, raportat la genul şi subiectul programului; b) utilizarea violenţei şi rolul acesteia în rezolvarea problemelor; c) modalitatea de tratare prin imagini a scenelor de violenţă, tipul de plan utilizat, realismul reprezentării, rolul coloanei sonore în a genera frică ori angoasă; f) psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor; g) tipologia eroilor, scopul acţiunii acestora, gradul de recurgere la violenţă”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT