Un alt titular de la Steaua pleacă din Ghencea

STEAUA - DINAMO 5-2. Portarul echipei Steaua Bucureşti, Ciprian Tătăruşanu, a declarat, joi seară, după victoria din meciul cu Dinamo, scor 5-2, din semifinalele Cupei României - Timişoreana, că dedică acest succes conducerii clubului.
Daniel Spătaru
28 mart. 2014, 11:45
Un alt titular de la Steaua pleacă din Ghencea

„Sper ca şi după retur să fim fericiţi. Toată lumea spune că în urma acestui scor suntem în finală în proporţie de 99 la sută, dar trebuie să tratăm serios returul. Nu contează ce adversar vom avea în finală. Pentru mine toate victoriile cu Dinamo au fost frumoase. Vom sărbători la hotel cu o şampanie ca de obicei. În seara asta noi am jucat mult mai bine şi asta s-a văzut pe tabelă. Se pare că vom bţine eventul, dar mai avem de jucat în campionat, plus finala Cupei. Toţi dedicăm victoria conducerii. Pentru ei e o situaţie grea. Ne-am fi dorit să sărbătorim împreună, din păcate nu se poate. Pentru oricine ar fi fost o situaţie grea ca patronul şi conducerea să fie la puşcărie. Ne pare rău, dar nu avem ce face. Pentru mine cea mai frunoasă victorie cu Dinamo a fost când am câştigat Cupa. În retur nu contează scorul, ci să jucăm bine şi să ne calificăm. Azi am obţinut doar o victorie şi nu trebuie să fim aroganţi”, a spus Tătăruşanu.

Întrebat dacă a fost ultimul derbi pentru el, portarul stelist a răspuns: „Vom vedea la finalul campionatului dacă a fost ultimul derbi pentru mine. Eu n-am semnat cu nimeni, se poate întâmpla orice. Vedem ce îşi doreşte şi Steaua. Eu îmi doresc ce este mai bine pentru mine şi familia mea”.

Atacantul Alexandru Chipciu i-a dedicat şi el victoria lui Mihai Stoica: „Sunt destul de fericit că am câştigat. S-a văzut diferenţa pe teren. Ce au făcut în seara asta cei de la Dinamo au făcut şi în campionat, s-au apărat. Nu vreau să folosesc cuvinte jignitoare, sunt fotbalişti, probabil că suferă acum. Nu am nicio preferinţă în finală, dar am jucat cu Răzvan Lucescu la Braşov şi aş preferea Petrolul. În finală nu se ştie ce se poate întâmpla, dar în campionat avem un avantaj mare şi toată lumea ne vede favoriţi. Bineînţeles că m-am gândit la MM Stoica. Vreau să-i dedic victoria. M-a ajutat foarte mult de când sunt în fotbal. Sper să iasă cât mai repede. Mă voi duce să-l vizitez dacă se poate”.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
”Dacă are asta de la Claudiu Niculescu, se nenorocește”. Diana Munteanu, avertizată de Dan Alexa în legătură cu fiul ei fotbalist
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
Miza controlului în Donbas: Rusia își concentrează forțele în jurul unui nod strategic
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Victor Ponta, primul nume de premier propus la Palatul Cotroceni. Ce răspunde fostul prim-ministru
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?