Tăriceanu, mesaj DUR pentru Antonescu: Aţi transformat revoluţia bunului simţ în dictatura bunului plac

Preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu afirmă în scrisoarea adresată preşedintelui liberalilor, Crin Antonescu, că "rămâne cu sufletul în PNL", arătând că a decis să nu mai înfiinţeze un partid, ci Platforma Economică Liberală. De asemenea, fostul premier îi transmite o serie de critici şefului PNL, principala acuză fiind aceea că a transformat "revoluţia bunului simţ" în "dictatura bunului plac".
Filip Stan
28 mart. 2014, 19:39
Tăriceanu, mesaj DUR pentru Antonescu: Aţi transformat revoluţia bunului simţ în dictatura bunului plac

„Decizia mea de a renunţa la calitatea de membru al PNL nu a însemnat o trădare a adevăratului PNL şi nicio o abandonare a principiilor şi valorilor liberale. (…) Rămân cu sufletul în PNL, dar am simţit nevoia să mă îndepărtez de conducerea în care nu mă regăsesc”, spune Tăriceanu, în scrisoarea postată pe Facebook.

El precizează că în urma consultărilor cu colegii liberali, dar şi cu susţinători ai Partidului Naţional Liberal şi ai liberalismului a ajuns la concluzia că înfiinţarea unui partid nu ar fi oportună, motivând că o nouă formaţiune ar produce un nou conflict la nivelul celor care îmbrăţişează valorile liberale şi nici nu vrea să pericliteze şansele PNL la europarlamentare.

„Alături de un grup de susţinători am înfiinţat Platforma Economică Liberală, o structură de care PNL are nevoie dacă vrea să revină la guvernare”, arată Tăriceanu, indicând că această platformă are drept scop promovarea unui program economic pentru dezvoltarea României şi că în perioada următoare va demara o campanie de promovare a acesteia.

În scrisoare, Tăriceanu îi adresează o serie de critici lui Antonescu. Astfel, el spune că evoluţiile din ultima perioadă au dus PNL într-o ipostază nedemnă de prestigiul, istoria şi demnitatea sa, partidul fiind văzut ca unul caracterizat de conflicte şi bătălii pentru putere.

„Toate aceste lucruri au legătură directă cu modul în care aţi ales să conduceţi destinul partidului. Astfel, tot mai mulţi liberali, dar şi din cetăţenii acestei ţări, au putut observa cum aţi transformat revoluţia ‘bunului simţ’ în ‘dictatura bunului plac’„, afirmă fostul preşedinte al PNL.

Citeşte şi PNL şi Crin Antonescu se PRĂBUŞESC în sondaje. Ponta rămâne favoritul românilor pentru Cotroceni

El susţine că libertatea de exprimare în PNL a început să fie deficitară, că la nivelul partidului s-a creat o atmosferă de revanşardă şi de vendetă.

„Aţi ales să conduceţi partidul prin activităţi canibalistice, devorând orice încercare care venea în contradicţie cu opinia dvs.”, notează Tăriceanu.

Senatorul mai spune că Antonescu a promovat „tot felul de non-valori” şi că proiectele esenţiale pentru stat pot fi implementate numai de la guvernare, nu din Opoziţie.

„Aţi devenit un simbol al stagnării şi al scandalurilor interminabile prin intermediul celor care i-aţi promovat”, afirmă el, adăugând că acţiunile din ultima perioadă au făcut ca PNL să fie un partid izolat pe scena politică.

De asemenea, Tăriceanu mai susţine că Antonescu nu are o viziune în calitate de candidat la prezidenţiale.

În replică, purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, afirmă că Tăriceanu s-a descalificat irevocabil prin acceptarea funcţiei de preşedinte al Senatului de la PSD şi că orice spune este lipsit de legitimitate politică şi morală.

„Călin Popescu-Tăriceanu este dator PSD care l-a pus în fruntea Senatului şi încearcă să compenseze eşecul formării unui alt partid cu un asemenea atac incalificabil. Fostul nostru coleg a eşuat penibil în proiectul de a-şi face un alt partid liberal, fapt recunoscut negru pe alb chiar de către domnia sa în finalul scrisorii. Nu poate vorbi despre viitorul PNL un om care a încercat dezonorat trecutul PNL prin goana sa după funcţii şi umilinţă cu care a pupat mâna PSD, în timp ce întreg partidul îşi asuma cu demnitate şi verticalitate intrarea în opoziţie. Domnul Tăriceanu nu a reuşit niciodată să accepte faptul că a pierdut preşedinţia PNL prin vot democratic şi nu a avut maturitatea politică să treacă peste momentul 2009. A ales în schimb trădarea şi o atitudine revanşardă şi plină de înverşunare”, arată Pocora, într-o postare pe Facebook.

 

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Gheorghe Dincă a ajuns pe mâinile medicilor! Ce a pățit monstrul din Caracal, în penitenciar
Fanatik.ro
Firma Țiriac Auto, vizată de o anchetă a Parchetului European, într-un dosar de fraudare a fondurilor europene
Capital.ro
Călin Georgescu a spus totul în presa străină: Ținta noastră este să deținem controlul! Cea mai mare bogăție a României
Playtech.ro
Moștenirea unei case intră sau nu la bunuri comune: ce spune legislaţia din România
Adevarul
Mesajul dur al unui profesor de Drept: Dacă un neurochirurg de 65 de ani poate opera, și un judecător poate pronunța divorțuri
wowbiz.ro
Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
El este bărbatul găsit carbonizat în mașină, pe un câmp lângă Oradea. Avea 42 de ani și acasă îl aștepta un copil
iamsport.ro
ȘOCANT! MM Stoica l-a dat afară de la FCSB după ce l-a prins că sifonează informații din club: 'Atât de mare era obsesia'
MediaFlux
Ce impozite și taxe cresc din 2026 după ce CCR a da undă verde majorărilor. Din 2027 va fi și mai rău
stirilekanald.ro
Cine e de fapt Mircea, bărbatul găsit carbonizat în mașină! Breaking news
substantial.ro
Matematica devine joacă: 5 jocuri care fac cifrele prietenoase