Fotografie INEDITĂ cu scriitorul Ion Creangă

Specialiştii Muzeului Literaturii Române Iaşi au descoperit recent că în patrimoniul instituţiei se regăseşte o fotografie care îl surprinde pe scriitorul Ion Creangă, alături de A.C. Cuza şi N.A. Bogdan. 
Alina Costache
31 mart. 2014, 12:08
Fotografie INEDITĂ cu scriitorul Ion Creangă

Dan Lungu, directorul MLR Iaşi a declarat luni că este vorba de o copie după o ferotipie realizată la Slănic Moldova, în anul 1885, când Ion Creangă se afla acolo pentru tratament, şi reprezintă una dintre puţinele fotografii ce îl înfăţişează pe marele povestitor.

‘Ferotipia, de care pomeneşte N.A. Bogdan în ‘Poveşti şi bazaconii din Moldova’ (Bucureşti, 1923), rămâne în istoria ilustrată a personalităţilor literaturii române drept una ce nu dezminte deloc jovialitatea specifică lui Creangă: ‘Într-una din zile, venind un fotograf care poza pe tinichea – fotografie aşa-zisă americană – invitai de mai multe ori pe Creangă să-şi scoată poza. Dar mai totdeauna îmi răspundea: Decât să dau un frăncuşor ca să mă vad lat pe tinichea, mai bine cumpăr cu el un coşuleţ de brânză sau de păstrăvi şi mi-a prii mai bine decât tinicheaua… Într-o zi însă, aflându-se şi cu domnul. A.C. Cuza, îl hotărâi să ne pozăm tustrei în grupă; ne aşezarăm într-un tufiş de lângă sala de cură, Creangă stând în picioare, îndărăt şi noi pe o bancă, eu la stânga, Cuza la dreapta lui”, a citat Dan Lungu.

Ferotipia secolului al XIX-lea era una dintre cele mai ieftine şi accesibile forme de a deţine o fotografie. Realizată la târguri, bâlciuri sau pe stradă, aceasta nu necesita cunoştinţe temeinice de optică, chimie, oricine putând să o facă.

Atelierele importante ale vremii erau deţinute în special de artişti pictori-fotografi care nu făceau compromisuri în practicarea artei lor. 

‘Faptul că Siegmund Packer vede o oportunitate în multiplicarea în atelierul său a celebrei ferotipii descrise de N.A. Bogdan ne demonstrează perspectiva genială pe care a avut-o acesta în istoria fotografiei, lăsându-ne astăzi moştenire una dintre puţinele reproduceri ale unei imagini memorabile. Fotografia are şi o altă latură memorială prin dedicaţia şi însemnările de pe verso: ‘Lui V.A. Gheorghiţă// 15/28 Februarie 1914// Iaşi// Radu Manoliu; Copie după originalul din 1885 la// Slănicul din Moldova// A.C. Cuza, I. Creangă, P(?)Bogdan (sic)”, a mai spus Dan Lungu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mihaela Borcea, în doliu! A murit tatăl ei: "S-a oprit o parte din lumea mea…”
Fanatik.ro
De necrezut! Câţi români s-au uitat la TV la finala de aur a lui David Popovici! Comparaţia cu cel mai slab meci din SuperLiga e şocantă. Exclusiv
Capital.ro
Ministerul Energiei anunță că sistemul energetic rămâne stabil după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Nu există riscuri pentru alimentarea cu energie electrică la nivel național
Playtech.ro
Reorganizare în instituțiile statului. Ce bugetari pot rămâne fără post și ce funcții dispar din 2027
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Scandalos: Becali nu e singurul! Fostul campion al României a numit alți 4 finanțatori din SuperLiga care se bagă peste antrenor: ”Știu 100%! Nu era așa înainte”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind noul Guvern! Sorin Grindeanu a confirmat
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat