Vrei o idilă la birou? Sfaturi ca sa nu dai de probleme

Relaţiile amoroase la serviciu sunt mai comune decât ai crede. Un studiu recent a scos la iveală că 56% dintre participanţi au avut sau au o idilă la birou. Dacă şi tu ai în minte un asemenea scenariu – o colegă îţi face cu ochiul de ceva vreme, iar acum te-ai gândit să dai frâu liber instinctelor, nu uita să-ţi iei înainte câteva măsuri de precauţie.
Alina Costache
31 mart. 2014, 20:22
Vrei o idilă la birou? Sfaturi ca sa nu dai de probleme

Relaţiile la serviciu pot fi delicioase, dacă sunteţi amândoi pe aceeaşi lungime de undă; în caz contrar, rişti să cazi în ridicol, să ajungi subiect de bârfă şi să-ţi pierzi reputaţia printre colegi.
 
1. Nu interpreta greşit semnalele ei
Flirtul adevărat este o întreagă artă, care necesită multă delicateţe şi capacitatea de a înţelege corect semnalele subtile ale femeii pe care ai pus ochii. Trebuie să cântăreşti bine lucrurile şi să fii sigur că e interesată de ţine (nu cumva e doar amabilă?), că să nu faci o gafă de proporţii. Chiar şi după ce devine evident că te consideră atrăgător, e bine să procedezi cu multă fineţe. În niciun caz nu i te urcă pe birou exclamând: „Ia-mă acum!“, pentru că nu va funcţiona şi rişti să pari un dement sau, mai rău, disperat.
 
2. Evita replicile ieftine de agăţat
Replicile patetice şi clişeizate de agăţat nu fac altceva decât să o îndepărteze de ţine (asta, presupunând că ea are un pic de clasa). Dacă o să îi spui ceva de genul: „Ce mănânci de arăţi atât de bine?“, „Cred că te-a durut foarte tare când ai căzut din Răi!“ sau „Ce faci tu când nu luminezi încăperile cu zâmbetul asta minunat?!“, ai toate şansele să o dai în bară. Replicutele de genul asta sună fals, nu te vor ajută cu absolut nimic şi aruncă lucrurile în derizoriu. Dacă nu simţi că te chinuie în mod deosebit talentul poetic, e mai bine să alegi abordarea simplă şi sinceră: spune-i că o plăci şi că ai vrea s-o inviţi la o cafea.

Citeşte mai mult pe sfatulpărinţilor.ro.

DailyBusiness
CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
Spynews
Prima iubire a lui Tzancă Uraganu, Lambada, se tunează! Vrea să îi ia fața Alinei Marymar
Fanatik.ro
Banca din România a semnat și va apărea pe monoposturile din Formula 1. Lovitură uriașă de imagine
Capital.ro
Lege la bloc în România. Proprietarii au interzis chiar în propria locuință. Se obține acord de la vecini și Asociația de Proprietari
Playtech.ro
Cu ce se ocupă acum Nadia Dănciulescu, la 14 ani de la „Frumusețe pe muchie de cuțit”. Viața ei s-a schimbat complet
Adevarul
„Voi deranja interese mari”. Un alt primar din România anunță interzicerea păcănelelor din oraș: „Îmi asum această decizie”
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident șocant în Sibiu: Un copil de 11 ani s-a urcat la volan și a strivit-o pe mama lui de un zid
iamsport.ro
”Trăiesc ca noi în epoca lui Ceaușescu!”. Țara importantă din Europa unde ”se moare de foame”. Banciu: ”Salariile sunt mai mari în București, e o catastrofă”
MediaFlux
Putin primește o lovitură din propria sa familie. Este rugat cu lacrimi în ochi să oprească războiul
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat