Descoperire biblică: Sfântul Graal ar fi fost găsit în Spania

Sfântul Graal, vasul din care, după unii, Iisus ar fi sorbit vin la Cina cea de Taină, sau în care, după alții, Iosif din Arimateea ar fi strâns sângele lui Iisus după crucificare, reprezintă un mister la fel de vechi ca și creștinismul, ar fi fost descoperit în Spania.
Alina Costache
02 apr. 2014, 14:46
Descoperire biblică: Sfântul Graal ar fi fost găsit în Spania

Doi istorici susțin că un pocal din aur încrustat cu pietre prețioase, care mai bine de 1.000 de ani s-a aflat în bazilica San Isid din Leon, Spania, și apoi a ajuns într-un muzeu, ar fi legendarul Sfânt Graal.

Cei doi istorici, Margarita Torres și Jose Manuel Ortega del Rio, autori ai cărții „Kings of the Grail” (Regii Graalului), susțin că au descoperit dovezi incontestabile cu privire la soarta Graalului din niște papirusuri egiptene în care se precizează că obiectul a fost furat de musulmani din Ierusalim și apoi dus în Egipt. Apoi această cupă, simplă la început, a fost acoperită cu aur bătut cu pietre prețioase și a fost oferită drept cadou regelui spaniol Ferdinand I.

Cei doi autori susțin că nu au nicio îndoială că au descoperit cea mai căutată relicvă a creștinătății.

Dr. Robert Cargill, profesor de studii clasice și religie la Universitatea din Iowa nu le împărtășește însă entuziasmul.

Nu cred că vom descoperi vreodată Sfântul Graal. Chiar dacă am avea acest pocal, nu am avea cum să confirmăm că este chiar Sfântul Graal”, a explicat el. Totul rămâne astfel o chestiune de credință.

Anunțarea acestei descoperiri însă, în apropierea Sărbătorilor Pascale, atrage numeroși credincioși care merg să vadă pocalul.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Misterioasele cutremure în lanț de la Satu Mare și legătura cu Proiectul Corvinus. Investitorul principal, un sponsor al regimului Trump
Capital.ro
Pensionarea anticipată. Avertisment pentru cei care ies mai devreme din câmpul muncii. Ce au descoperit cercetătorii
Playtech.ro
Regiunea din România care intră în topul celor mai bogate regiuni europene. Depășește multe economii occidentale
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Un șofer cu permisul suspendat a ajuns la spital după ce a lovit un sens giratoriu, pe DN1
iamsport.ro
Umilințele la care a fost supus Helmut Duckadam de Steaua și de Gigi Becali: ”A suferit toată viața! Era un băiat extraordinar”
MediaFlux
Alimentele nocive pe care le consumăm dimineața. Nutriționistul Teodor Mălăncioiu, despre pericolul ascuns din granola, iaurturi, smoothie-uri sau produse de patiserie
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi