TRAGEDIE: Un actor din Seinfeld a fost găsit MORT la hotel

John Pinette, un cunoscut actor american de stand-up comedy, care a apărut şi în episodul final al serialului "Seinfeld", a murit la vârsta de 50 de ani, weekendul trecut, într-un hotel din oraşul Pittsburgh.
Alina Costache
07 apr. 2014, 09:10
TRAGEDIE: Un actor din Seinfeld a fost găsit MORT la hotel

Potrivit Biroului de medicină legală, citat de publicaţia The Hollywood Reporter, John Pinette, care suferea de multă vreme de afecţiune hepatice şi cardiace, a suferit sâmbătă după-amiază o embolie pulmonară care i-a fost fatală. În trecut, actorul s-a confruntat şi cu dependenţa de medicamente prescrise, informează contactmusic.com.

Un actor celebru pentru rolurile din Seinfeld şi Naşul a murit

Născut în 1964, John Pinette a devenit cunoscut publicului larg atunci când a fost invitat să susţină un turneu alături de Frank Sinatra. De atunci, actorul american a apărut în emisiunea de comedie şi satiră a postului Comedy Central intitulată „Shorties Watchin’ Shorties”, a participat la Festivalul de comedie de la Edinburgh şi la Festivalul de comedie Just For Laugh din Montreal, în anul 2000 – pentru acea reprezentaţie a fost nominalizat la Gemini Award. John Pinette a câştigat şi un American Comedy Award pentru cel mai bun actor de stand-up comedy din anul 1999.

Una dintre cele mai spectaculoase apariţii ale sale a fost aceea din ultimul episod al serialului „Seinfeld”, în care automobilul personajului interpretat de John Pinette a fost „deturnat” de cei patru protagonişti ai show-ului.

Citeşte şi: 

A murit! Un mare actor a pierdut lupta cu cancerul!