Protest al cadrelor medicale din staţiunea balneară Bala

Cadrele medicale ale singurei staţiuni balneare din judeţul Mehedinţi situată în comuna Bala vor declanşa un protest în semn de nemulţumire pentru neplata de trei luni a drepturilor salariale.
Iulian Tudor
09 apr. 2014, 06:42
Protest al cadrelor medicale din staţiunea balneară Bala

Directorul staţiunii, Constantin Cîtu, a declarat miercuri că această situaţie se datorează conducerii Spitalului orăşenesc Baia de Aramă care nu a prevăzut bani la buget şi pentru doctorii şi asistenţii acesteia.

Salariaţii intenţionau să întrerupă vineri lucru, fapt care ar fi afectat sutele de pensionari aflaţi la tratament reumatismal. I-am asigurat că, la rândul meu, deşi ei nu sunt plătiţi de administraţia staţiunii, voi face demersuri pentru a-şi primi banii. Sper că voi reuşi să conving factorii de decizie că trebuie să le asigure fondurile necesare, iar ei să renunţe la protest„, a precizat Constantin Cîtu pentru Agerpres.

Potrivit acestuia, cadrele medicale din Staţiunea balneară Bala sunt plătite fiecare pentru prestarea de servicii lunare către 100 de persoane, însă în realitate, datorită biletelor de tratament eliberate pensionarilor de casele de pensii din ţară, numărul acestora aproape se triplează.

„În vederea desfăşurării în condiţii normale a activităţilor medicale mai este nevoie de deblocarea suspendării contractului colectiv de muncă. Salariaţii vor să muncească, dar trebuie plătiţi după eforturile făcute”, a afirmat Cîtu.

El a spus că în 2013 în Staţiunea balneară Bala au beneficiat de proceduri de tratament peste 6.000 de persoane, capacitatea acesteia fiind depăşită cu 1.000 de persoane pentru care s-au efectuat în plus 3.200 de proceduri, dar cadrele medicale nu au primit nicio recompensă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Ce spun Maria și Marius Avram despre întâlnirea cu Radu Vâlcan. Cătălin Brînză se așteaptă la surprize la Insula Iubirii – Reuniuni
Fanatik.ro
Încasări record! Câţi bani a făcut U Craiova după primul sold-out complet din istorie: 30.000 de bilete vândute cu Levski. Exclusiv
Capital.ro
Mii de pensionari români riscă să plătească pentru erorile statului. O nouă lege poate schimba regulile
Playtech.ro
Experimentul care arată câți bani poate economisi o familie într-o lună dacă gătești acasă. Obiceiul simplu care poate salva sute de lei
Adevarul
Ștefan Popescu: Incidentele cu drone se vor repeta. România are nevoie de o strategie, nu doar de proteste diplomatice
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Învăţătoarea lovită de trăsnet în Munții Bucegi și-a revenit ca prin minune! Primele ei declarații, la o lună după incidentul groaznic
iamsport.ro
Victor Becali a dezvăluit de ce nu va mai reveni Cristi Borcea vreodată la Dinamo: ”Are nevoie”
MediaFlux
Dispar sobele cu lemne din casele românilor. Soluții propuse prin lege pentru încălzire
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România