SULEYMAN MAGNIFICUL: Femeia care i-a ţinut piept sultanului pe câmpul de bătălie

SULEYMAN MAGNIFICUL. Nu toate femeile i-au căzut la picioare lui Suleymanul Magnificul. Nu toate s-au ținut de intrigării și politici de alcov ca să obțină o privire din partea lui… Au fost și femei care i-au ținut piept. Chiar și pe câmpul de luptă. Povestea eroinei nisarde Catherine Segurane (Catarina Segurana – în dialect local) începe de ziua Sfintei Marii, pe 15 august 1543.

Comitatul Nisei – cum s-a numit începând din 1526 – făcuse parte din teritoriile supuse Casei de Savoia încă din 1388. Iar ieșirea acestuia de sub protectoratul savoiarzilor s-a făcut nu prin voia lor, ci datorită unei conjuncturi: Regele Francisc I, aflat în război cu Carol Quintul, ocupă, în 1536, o bună parte din ducat. Nu și Nisa, unde ducele de Savoia se și refugiază, un timp.

În 1543, Francisc I, aliat cu Suleyman Magnificul – aveau împreună același dușman, pe Carol Quintul – cere ajutor pentru asediul Nisei. Suleyman îl trimite pe amiralul său, Hairettin Pașa (alias Hîzîr Reis Pașa alias Haireddin Pașa alias Barbarossa, cum i-au zis europenii, din cauza bărbii lui roșii, mereu în neorânduială), cu o flotă măricică, să asedieze orașul îndărătnic. Ei reușesc să cucerească cartierele de pe malul mării, însă asaltul lor se oprește sub cetate. Și asta pentru, așa cum îți vor istorisi toți nisarzii pe care-i vei întâlni, o țărancă simplă, cultivatoare de lavandă, reușește să le țină piept turcilor și să-i îmbărbăteze pe localnici.

Unul dintre căpitanii turci reușise să urce până pe zidurile cetății, ca să înfigă sus, sus de tot, stindardul otoman. Catarina, în mână cu un simplu mai de bătut pânza atunci când o speli (folosită de data aceasta ca o bâtă), îl lovește în cap și-i smulge steagul din mâine. După care, se zice, s-ar fi întors către ienicerii care continuau să asedieze cetatea, și-ar fi ridicat poalele și le-ar fi arătat… fundul. Eroismul ei îi galvanizează practic pe luptătorii nisarzi, care reușesc să reziste încă o lună, până când ducele de Savoia trimite ajutoare.

Alte articole

Gică Popescu și-a vândut afacerea în care a investit 7 milioane de euro! Ce profit a făcut ”Baciul”

SONDAJ. Poporul s-a săturat de politiceni! Peste 70% dintre români nu au încredere în Parlament şi Guvern

SULEYMAN MAGNIFICUL. Cei care pornesc la plimbare prin Nisa – și cunosc cât de cât istoria locului – vor reuși să descopere câteva mici detalii care marchează acest moment al istoriei. De exemplu, în orașul vechi sunt prinse de ziduri… obuze, dintre cele folosite de tunurile de pe corăbiile lui Hairettin Pașa. Unul dintre aceste bizare semne ale asediului franco-turc se găsește chiar deasupra intrării în biserica Saint Sepulcre din Piața Garibaldi. Un alt obuz e prins în zidul unei clădiri de la intersecția dintre Rue Droit și Rue de la Longe.
Există, de asemenea, un monument dedicat eroinei. Iar cetatea… ei bine, vechea cetate poate fi privită din toate părțile. Sau poți apropia urechea de zidul de piatră, pentru a auzi vuietul bătăliei.

O surpriză uriașă am avut atunci când am ales să privim cetatea de jos în sus din curtea interioară a unuia dintre cele mai spectaculoase hoteluri din Nisa – unic cu siguranță, din mai multe motive –, un resort de 4 stele, din categoria „boutique hotels”. Discret, elegant, hotelul ne-a oferit, pe lângă o priveliște specială, bucuria de a întâlni acolo o româncă. Directorul de vânzări de la La Perouse – un profesionist apreciat pe întreaga Coastă de Azur, cum avea să ne spună directorul Oficiului de Turism al Nisei, Denis Zannon – este Irina Iovan, fiica regretatului aviator Adrian Iovan. Ne-a primit cu extrem de multă delicatețe și cu plăcerea de a vorbi unor români despre locul acela încărcat de istorie și taine unde nisarzii, îndemnați de o femeie, au ținut piept atacului turcilor.

Cât despre turci… să spunem că, o dată cu venirea iernii, au fost nevoiți să renunțe la asediul Nisei. Regele Francisc I le-a permis să își așeze tabăra în împrejurimile orașului Toulon. 3.000 de ieniceri și spahii au campat atunci acolo, iar gurile rele spun că, de-atunci, aproape fiecare familie din Toulon are și câteva picături de sânge turcesc.