În 17 judeţe din România nu există niciun medic hematolog

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae, a semnalat joi că la 1 noiembrie 2013 erau înregistraţi 172 medici hematologi în toată ţara, dintre care 85 numai în Bucureşti, iar în 17 judeţe nu era niciun medic cu această specialitate.
Filip Stan
17 apr. 2014, 12:54
În 17 judeţe din România nu există niciun medic hematolog

„La 1 noiembrie 2013 erau înregistraţi 172 medici hematologi în România, dintre aceştia 85 în Bucureşti, iar câte 10-15 în centrele universitare. În 17 judeţe nu este niciun hematolog, iar în 14 judeţe doar unul singur. Avem o problemă legată de migraţia medicilor. În urmă cu doi ani aveam înscrişi 260 de medici hematologi. Ne pleacă medicii pentru că ei vor respect, iar societatea le oferă dispreţ„, a spus Astărăstoae într-o conferinţă de presă.

El precizat că la nivel european există o mare „ipocrizie” în politicile de sănătate, întrucât toată lumea ştie cât sunt de importante prevenţia şi programele de sănătate, dar se alocă puţin bani în acest sens.

„Bolile cronice sunt consumatoare mari de fonduri. Un program preventiv şi un tratament adecvat duce la economii pe viitor. Pentru un tratament bun, complet nu se va cheltui mai mult de 20% din cât s-ar cheltui pe viitor. Trebuie să intervenim la acele afecţiuni unde tratamentul este costisitor. Trebuie să spunem stop listei de aşteptare”, a explicat prof. dr. Vasile Astărăstoae, potrivit Agerpres.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT