Persoanele cu vârsta de peste 90 de ani, premiate de primărie

Primăria Reşiţa a premiat vineri persoanele cu vârsta de peste 90 de ani din municipiu, 15 primind din partea administraţiei locale un premiu în valoare de 250 de lei, fiecare, precum şi pachete de Paşte.
Filip Stan
18 apr. 2014, 14:33
Persoanele cu vârsta de peste 90 de ani, premiate de primărie

În acest fel, Primăria Reşiţa continuă tradiţia începută de sărbătorile de iarnă şi îi premiază pe vârstnicii din oraş care au depăşit pragul vârstei de 90 de ani.

Gertrude Prodanovici a împlinit 96 de ani chiar la începutul acestei luni. De şase ani este imobilizată la pat şi este îngrijită de o vecină. Aceasta a fost şi cea care i-a primit pe reprezentanţii Primăriei Reşiţa, care au venit cu cadouri, relatează Agerpres.

Gertrude este de etnie germană, a fost deţinut politic şi îşi acceptă soarta, dar are nevoie de companie. Noi o ajutăm cât putem şi venim cât de des ne permite timpul. Are şi ceva rude, însă nu sunt în Reşiţa„, a declarat Maria Demetrovici, una dintre vecine.

Cu patru ani mai tânără, Ana Rusulescu şi-a întâmpinat singură oaspeţii, cu bucurie şi emoţie.

Ne-a bucurat vizita celor de la Primărie că s-au gândit la noi, deşi, la vârsta asta e destul de greu, nu mai e cum a fost odată. Aş vrea să pot să fac mai mult, dar vârsta îşi spune cuvântul„, a afirmat Ana Rusulescu.

În municipiul Reşiţa nu mai trăieşte nicio persoană cu vârsta de peste 100 de ani.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Ce spun Maria și Marius Avram despre întâlnirea cu Radu Vâlcan. Cătălin Brînză se așteaptă la surprize la Insula Iubirii – Reuniuni
Fanatik.ro
Încasări record! Câţi bani a făcut U Craiova după primul sold-out complet din istorie: 30.000 de bilete vândute cu Levski. Exclusiv
Capital.ro
Mii de pensionari români riscă să plătească pentru erorile statului. O nouă lege poate schimba regulile
Playtech.ro
Experimentul care arată câți bani poate economisi o familie într-o lună dacă gătești acasă. Obiceiul simplu care poate salva sute de lei
Adevarul
Ștefan Popescu: Incidentele cu drone se vor repeta. România are nevoie de o strategie, nu doar de proteste diplomatice
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Învăţătoarea lovită de trăsnet în Munții Bucegi și-a revenit ca prin minune! Primele ei declarații, la o lună după incidentul groaznic
iamsport.ro
Victor Becali a dezvăluit de ce nu va mai reveni Cristi Borcea vreodată la Dinamo: ”Are nevoie”
MediaFlux
Dispar sobele cu lemne din casele românilor. Soluții propuse prin lege pentru încălzire
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România